Vinul de pe malul celălalt

Imaginea reprezentativă a fost generată cu AI

Când am desfăcut sticla, fratele meu a bătut în ușă. De fapt mai întâi am șters gura sticlei cu un șervet, am turnat puțin în pahar și l-am apropiat de nas și abia acum s-au auzit cele trei lovituri, așa cum bătea el pe vremea când locuiam împreună și își pierdea cheia.

Din păcate fratele meu s-a înecat cu patruzeci și unu de ani în urmă. Am pus paharul pe masă. În sufragerie era cald, dar pe hol simțeam frigul prin șosete. Uitasem iar geamul de la baie deschis.

— Deschide, mă, că mă vede lumea.

I-am recunoscut și tusea de după vorbele acestea. Am tras zăvorul.

Stătea pe preș, ud până la brâu. Avea o cămașă albastră cu buzunarul descusut, pantalonii de doc și o singură sanda. Nu arăta nici a mort, nici a viu, arăta ca un om căruia îi căzuse ceva în apă și sa aruncat să-l scoată.

— Ai un prosop?

M-am dat la o parte. A intrat direct în bucătărie, a lăsat sacoșa lângă frigider și și-a scos sandaua. Sub piciorul gol s-a strâns o pată întunecată. Eu rămăsesem stană de piatră lângă ușă.

— Închide, a zis. bagi tot frigul în casă.

Avea douăzeci și șapte de ani, eu împlinisem șaptezeci.

⁂

Sticla cu vin o primisem de la un fost coleg, care trecuse pe la Ostrov. Mi-a adus-o acum vreo două luni, într-o cutie de carton.

— Să bei ceva bun la o ocazie specială, mi-a zis.

Cum nu se întâmplase nimic care să merite desfăcută, în seara acesta m-am hotărât s-o beau în timp ce mănânc niște cartofi copți la cuptor.

Pe etichetă scria Black Angus, Cabernet Sauvignon, sec, baricat. O ținusem în bufet, departe de calorifer. Îmi plăcea greutatea ei când o luam în mână. Uneori, ștergând praful, o ridicam spre fereastră, dar prin sticla întunecată nu vedeam nimic.

Acum fratele meu stătea pe scaunul de lângă aragaz și se ștergea pe cap cu prosopul.

— Ce-ai pățit? m-a întrebat.

Nu pricepeam și mi-a arătat obrazul.

Abia atunci am înțeles că se uita la bătrânețea mea.

— Au trecut niște ani.

— Văd.

Nu m-a întrebat câți. Se uita prin bucătărie, la frigider, la cuptorul cu microunde, la calendarul prins lângă ușă. Pe acesta l-a privit  ceva mai mult.

— Mama?

Am clătinat din cap.

A împăturit prosopul și l-a pus pe genunchi.

— Tata?

I-am răspuns la fel.

S-a aplecat, și-a luat sandaua de pe jos și a cercetat catarama, ca și când ar fi avut ceva de îndreptat la ea. I-am adus niște pantaloni și o cămașă. Pantalonii îi erau largi, iar mânecile cămășii îi treceau de degete. M-am dus după o curea. Când m-am întors, își suflecase mânecile și se uita la sticlă.

— De unde ai vinul?

I-am spus.

A pus degetul pe numele localității.

— Aici am fost, la Ostrov.

— Când?

— Nu știu cum să-ți spun când.

⁂

L-au găsit atunci doi pescari, la vreo trei kilometri în aval, prins între rădăcinile unei sălcii. Venise în concediu și se dusese cu niște cunoscuți să treacă Dunărea într-o barcă. La întoarcere se ridicase în picioare. Asta scria în declarații. Unul dintre oameni spusese că voia să-și scoată cămașa, altul că făcuse semn cuiva de pe mal.

Eu știam că s-a ridicat pentru că îl strigasem. Mă aflam pe ponton, în spatele unui camion. Nu mă văzuse când plecaseră. Îl strigasem pe numele mic, iar el a întors capul. Barca s-a înclinat, apoi camionul  mi-a acoperit vederea.

La anchetă nu m-a întrebat nimeni nimic. Nici eu nu am spus nimic.

În bucătărie, fratele meu a ridicat paharul turnat de mine. L-a mirosit, fără să bea.

— Cât ai pus?

— Nu știu. Puțin.

— Bine.

A lăsat paharul jos cu grijă.

— Să nu mai torni deocamdată.

— De ce?

— Nu știu cât pot să stau.

Mi-am tras scaunul lângă el.

— Adică?

A arătat vinul.

Pe suprafața lui plutea o scamă din șervet. În rest nu vedeam nimic deosebit.

— Cât rămâne nebăut, atât pot să stau. Oricum, nu mai mult decât noaptea asta

⁂

Nu-și amintea cum ieșise din apă. S-a pomenit urcând malul, desculț, cu sandaua în mână. Dincolo de mal se întindeau rânduri de vie, cât vedeai cu ochii. Printre ele, erau oameni culegând struguri.

— Parcă în iunie m-am înecat?

— Da.

— Acolo era deja toamnă.

La capătul unui rând, o femeie i-a întins o foarfecă, apoi i-a făcut loc lângă ea.

— Și tu ai cules? l-am întrebat.

— Ce era să fac? Culegeau toți.

Seara duceau strugurii la cramă. Dormeau într-o magazie, pe niște paturi înguste, cu pături cenușii. Dimineața se întorceau la vie.

— Patruzeci și unu de ani?

— Acolo nu i-am numărat așa.

Într-o zi, în magazie a venit un om cu o listă. L-a strigat și pe el, i-a dat o sacoșă și l-a îndemnat să iasă pe poartă. Dincolo de poartă a dat în scara blocului meu.

— Cum ai știut care-i ușa mea?

— Era lumină sub ea.

M-am uitat la pantalonii lui uzi, lăsați pe marginea chiuvetei.

— Și pantalonii? Cum de nu s-au uscat?

A întins mâna și a atins materialul.

— Mi s-a spus că apa asta nu se usucă niciodată.

Cuptorul a început să țiuie. Am scos cartofii și i-am pus pe masă. Unul se crăpase, lăsând să se vadă miezul galben. Fratele meu l-a luat cu mâna, l-a scăpat și a înjurat printre dinți.

Am început să râd. Nu m-am așteptat să-l mai aud înjurând.

S-a uitat la mine, apoi a râs și el, scuturându-și degetele arse.

⁂

Am mâncat fără să bem vin. I-am adus apă într-o cană, dar n-a băut decât o înghițitură. Împingea cu degetul firimiturile într-o grămăjoară, lângă farfurie. Îi uitasem obiceiul ăsta.

M-a întrebat dacă mai am motocicleta.

— Am vândut-o la un an după ce ai murit.

Apoi a întrebat de fata cu care mă vedeam pe atunci.

— Ne-am căsătorit.

A zâmbit.

— Vezi?

— După unsprezece ani am divorțat.

Zâmbetul i-a pierit.

— Dar avem o fată, am adăugat.

I-am arătat o fotografie pe telefon. A luat aparatul cu amândouă mâinile.

— Seamănă cu tine.

Am vrut să-i spun că toată lumea zicea că seamănă cu maică-sa. Pe urmă mi-am amintit că el mă știa de la douăzeci și nouă de ani.

A apropiat telefonul de ochi.

— Are copii?

I-am arătat și o fotografie a nepotului.

S-a uitat mult la băiat. Pe urmă mi-a dat telefonul înapoi și a mai cerut un cartof.

În sufragerie, pendula a bătut ora zece.

M-am uitat la pahar. Vinul scăzuse. Pe peretele lui rămăsese un cerc subțire, la nivelul până unde turnasem.

— Se evaporă, am zis.

Fratele meu a privit spre fereastră.

— Da.

⁂

Am adus cel mai mic pahar din casă, unul de lichior. Mă gândeam că, dacă mut vinul într-un vas mai îngust, va ține mai mult.

— Nu-l vărsa, a spus.

Am pus o pâlnie deasupra paharului. În clipa în care am început să torn, scaunul lui a trosnit. M-am oprit. Prin mâneca dreaptă a cămăși lui se vedea marginea mesei.

Am turnat vinul înapoi, atât de repede încât am pătat fața de masă. Mâneca s-a umplut iar.

Fratele meu și-a pipăit brațul. Nu părea speriat. Mai degrabă supărat pe mine.

— Ți-am zis.

Am acoperit paharul cu o farfurioară. Asta a mers.

L-am dus în sufragerie, pe măsuța dintre fotolii, și ne-am așezat de o parte și de alta. Din când în când ridicam farfurioara. Vinul scădea în continuare, însă mai încet.

— Poate dacă punem din sticlă…

— Poate.

Am lăsat să cadă câteva picături. Fratele meu a închis ochii. Când i-a deschis, avea buzele mai puțin vineții. Am pus dopul la loc.

Mai erau aproape șase sute de mililitri în sticlă.

M-am gândit că  aș putea să telefonez și să comand un bax, zece baxuri. Am luat telefonul.

— Lasă-l, a spus.

— Mai au.

— Nu știi cine vine.

⁂

Sacoșa lui rămăsese în bucătărie. M-am dus s-o aduc. Era o sacoșă veche, din ață, cu mânerele întărite de mama cu fâșii de pânză. Înăuntru se aflau o pâine, două conserve de pește și un pachet de biscuiți. Le cumpărase înainte să urce în barcă.

Pâinea era încă moale.

Am rupt o bucățică dintr-un colț și am mestecat-o, avea gustul pâinii pe care o aduceam de la magazinul din cartier când eram copii. Miez dens, coaja groasă, puțin arsă pe dedesubt.

M-am întors cu sacoșa.

— Nu era nevoie să aduci și astea.

— Erau ale voastre.

— Patruzeci și unu de ani, mă.

— Ce voiai să fac cu ele?

Le-am așezat pe masă, lângă sticlă. Pe o conservă se vedea o pată de rugină. Am frecat-o cu degetul. Nu se lua.

— Știi că te-am strigat? am spus.

Își netezea cu palma pantalonii împrumutați.

— Când eram pe ponton. Eu te-am strigat.

— Te-am auzit.

Mă pregătisem toată viața pentru clipa în care aveam să spun asta. În închipuirile mele urma o explicație, o împăcare ori o condamnare. El își scosese o ață de pe genunchiul pantalonului și o răsucea între degete.

— De asta te-ai ridicat.

— Da.

— Dacă nu strigam…

— Poate.

A pus ața pe farfurioară.

Din stradă s-a auzit un motociclist accelerând. Am așteptat să se depărteze.

— Eu am rămas acolo, am spus. După ce nu v-am mai văzut. Am stat și m-am uitat la apă.

— Cât?

— Nu știu.

— Trebuia să strigi și atunci.

⁂

Spre miezul nopții am coborât cu el la Dunăre.

Nu locuiam departe. Până la faleză făceam zece minute, douăsprezece cu genunchii mei. Îi dădusem o geacă și niște pantofi. Mergea pe lângă mine, ținând paharul acoperit, iar eu duceam sticla într-o sacoșă.

La primul felinar s-a oprit.

— Tu așa mergi acum?

— Așa.

Și-a potrivit pasul după al meu.

Cât am trecut printre blocuri, nu ne-am vorbit. De la o fereastră venea miros de ceapă prăjită. Un televizor mergea cu sunetul dat la maxim. În fața unei scări, un bărbat fuma, era în papuci și ne-a spus bună seara. Fratele meu i-a răspuns. Mi s-a părut de necrezut că putea fi salutat de un om care nu-l cunoscuse.

Pe faleză bătea vântul. Am găsit o bancă lângă scările care coborau la debarcader.

Am verificat paharul. Mai avea vin cât să acopere fundul.

I-am turnat.

— Nu mult, a zis.

De data aceasta nu l-am ascultat.

⁂

Pe apă trecea o șalupă cu toate luminile aprinse, în urma ei, valurile loveau cheiul cu mici întârzieri.

Fratele meu ținea paharul între genunchi.

— Aici era altfel.

— Au refăcut tot.

— Nu de mal zic.

Am urmărit luminile până au ieșit din dreptul nostru.

— Mai sunt și alții în vie?

A încuviințat.

— Mulți?

— Destui.

— Îi cunoști?

— Pe unii.

Mă așteptam să-mi spună de mama, de tata. El se uita la pantofii mei vechi, cu care îl încălțasem.

— Mai ții minte când ai băut prima dată?

Țineam minte, furaserăm o sticlă din cămară și el turnase în două căni, mie mai puțin. Pe urmă a umplut sticla cu apă, ca să nu observe tata. Tata a observat.

— Tu ai luat bătaie, am spus.

— Fiindcă tu erai ascuns după coteț și sughițai.

Am râs amândoi. Atunci m-am gândit să bem. Nu-mi venise ideea în casă. Păzisem vinul ca pe o comoară. Îl măsuram, îl acopeream, încercasem să-l mut. Acum îl aveam pe fratele meu alături și nu băusem cu el nici măcar o picătură. Am căutat în sacoșă. Luasem, fără să știu de ce, și paharul de lichior. Mi-am turnat. El a ridicat farfurioara de pe al lui.

— Ești sigur? l-am întrebat.

Apoi am apropiat paharul, vinul mirosea a lemn și a fruct zdrobit. L-am ținut puțin în gură, era aspru, apoi căldura lui a coborât încet.

El l-a băut dintr-o înghițitură apoi a pus paharul pe bancă.

Am întins mâna și i-am prins încheietura. Îi simțeam pulsul sub degete.

— Mai pune, a spus.

⁂

Am terminat de băut sticla pe la trei dimineața. Turnam puțin, fiindcă el nu se grăbea, iar eu nu mai puteam bea ca odinioară. Vorbeam pe rând despre lucruri pe care le uitasem. Despre un dulap pe care îl urcaserăm pe scări și îl înțepeniserăm la etajul doi. Despre câinele care dormea în cenușa din spatele casei. Despre o pereche de pantaloni pe care i-o arsesem cu fierul și pe care îi purtase după aceea numai când mergea la pescuit.

Uneori nu ne înțelegeam asupra întâmplărilor. El zicea că dulapul fusese al vecinului. Eu eram sigur că era al nostru.

Când am înclinat sticla pentru ultima dată, pe fund era doar un fir de vin.

L-am împărțit între pahare.

— Și acum? am întrebat.

Fratele meu s-a uitat spre scările debarcaderului.

Am vrut să găsesc altceva de vorbit. Mi-am amintit de fată, de nepot, de o operație, de o iarnă în care înghețase apa în baie. Atâția ani. Nu-i spusesem aproape nimic. El m-a ajutat să pun sticla în sacoșă.

— Sacoșa s-o păstrezi, a zis.

Pe urmă a coborât scările. La ultima treaptă s-a întors. Geaca îi era prea mare. Vântul îi ridica poalele. Am deschis gura. El a așteptat.

— Să mai vii, am spus.

A dat din cap, fără să promită și a pășit dincolo de treaptă.

⁂

Dimineața am dus sacoșa în bucătărie. Pâinea se întărise. Conservele aveau capacele umflate, iar biscuiții se făcuseră pulbere în pachet. Le-am aruncat pe toate și am spălat sacoșa, cu grijă să nu desfac întăriturile cusute de mama. Pe urmă am căutat podgoria Ostrov. Am găsit pagina cramei, numărul de telefon, prețul. Am pus șase sticle de Cabernet Sauvignon Black Angus, în coșul online.  Dar înainte să apăs pe comandă, m-am oprit. Nu știam cine avea să apară la ușă și să bată. Nici dacă aș fi putut să deschid. M-am hotărât totuși să comand, apoi m-am dus să închid geamul de la baie. Pe marginea chiuvetei erau pantalonii lui de doc, i-am luat în mână să-i duc pe balcon să-i întind pe sârma de rufe.

De data aceasta, erau uscați.