Marea retrocedare a probabilităților

Imaginea reprezentativă a fost generată cu AI

Marea retrocedare a probabilităților

Până la ora opt dimineața, orașul fusese complet inundat de obiecte care nu aveau nicio bază legală pentru a se afla acolo.

Ministerul Coerenței Naționale a intrat în alertă de gradul zero, însă funcționarii nu au putut redacta comunicatul oficial, deoarece mașinile de scris începuseră să scoată sunete de pescăruș și să zboare.

La ora nouă s-a aflat cauza dezastrului.

Cu o zi înainte, Guvernul adoptase o ordonanță de urgență privind retrocedarea tuturor probabilităților nerealizate. Conform articolului întâi, fiecare cetățean avea dreptul să primească înapoi toate viețile pe care ar fi putut să le trăiască, dar nu le-a trăit. Urma să înceapă Marea Retrocedare a Probabilităților.

Articolul al doilea prevedea că restituirea se făcea din oficiu, indiferent dacă beneficiarul exista sau nu.

Articolul al treilea obliga cetățenii să justifice, în termen de treizeci de zile, de ce nu trăiseră și celelalte vieți.

Nimeni nu a putut să citească articolul al patrulea, deși era amintit în document, deoarece acesta urma să fie redactat după intrarea în vigoare a ordonanței.

⁂

Contabilul ministerului s-a trezit cu un portofel căzut din cer direct pe pernă. Când l-a deschis, dinăuntrul  au căzut un galben de aur și un ordin de execuție prin spânzurare, semnat de Guvernatorul Zilei în anul 1724.

A sunat imediat la circa financiară.

— Alo? Mi-a apărut un activ nedeclarat în pat. Miroase a rom și foarte puțin a cer. Cum îl trec în declarația unică?

— Ce an de proveniență?

— 1724.

— Ați fost spânzurat?

— Nu.

— Sunteți sigur?

— Destul de sigur.

— Verificați. În versiunea A ați fost spânzurat în piața publică. În versiunea B ați fost grațiat, dar vi s-a confiscat portofelul. În versiunea C ați fost chiar guvernatorul care v-a condamnat la moarte.

— Și ce trebuie să fac?

— Să completați formularul pentru recuperarea bunurilor din viețile netrăite.

— Unde îl găsesc?

— Online.

— Și cum îl depun?

— În dosar cu șină, a zis funcționarul și a închis.

Contabilul s-a uitat din nou în portofel. Galbenul dispăruse. În locul lui se afla o chitanță pentru cumpărarea unei frânghii din cânepă.

⁂

În celălalt capăt al orașului, un cetățean a descoperit, cu acte în regulă, că nu există. Fericit că scăpase de obligațiile cetățenești, s-a dus la serviciu să-și depună demisia.

Șeful l-a privit peste ochelari.

— Faptul că nu te-ai născut nu constituie un motiv întemeiat pentru încetarea raporturilor de muncă.

— Cetățene, eu nu exist!

— Tocmai. Ai lipsit nemotivat de la naștere.

— Și ce se întâmplă?

— Ți se reține cincisprezece la sută din salariu, timp de trei luni.

— Dar nu mai am salariu!

— Atunci ți se va reține din cel pe care l-ai fi avut.

I-a întins o hârtie.

— Semnează aici.

— Nu am mâini.

Șeful l-a privit cu atenție.

Într-adevăr, cetățeanul nu avea mâini. Nici picioare. Nici cap. Numai costumul continua să stea în picioare, iar din guler ieșea o voce foarte politicoasă.

— Lipsa membrelor din motive de nonexistență structurală trebuie dovedită prin certificat medical, a spus șeful. Apoi a luat ștampila și i-a aplicat-o pe fruntea nevăzută.

⁂

P mergea pe străzi, savurând dezastrul administrativ.
Lucrase cândva la Ministerul Coerenței Naționale și la un moment dat a demonstrat, într-un raport de șaptezeci și două de pagini, că ministerul nu avea niciun motiv să existe. Raportul a fost respins pe motiv de inexistența autorului.
Atunci P a contestat decizia, dar i-a fost respinsă contestația pentru că autorul raportului există. Întrucât exista, P a continuat să primească salariul, dar pentru că nu exista, nu s-a mai prezentat niciodată la serviciu.

⁂

Dintr-odată, Guvernul a fost nevoit să administreze lucrurile care nu se întâmplaseră.

Pe trotuare se înghesuiau oameni care se întâlneau cu propriile copilării. Undeva un bătrân de optzeci de ani încerca să-și convingă mama de douăzeci și doi de ani că nu mai are nevoie de căciulă.

În fața unei școli, un profesor de matematică își căuta elevii care ar fi putut promova bacalaureatul dacă el nu ar fi devenit profesor.

La Starea Civilă se formase o coadă de persoane care veniseră să-și recunoască părinții nenăscuți.

Într-o intersecție, oamenii încercau să potrivească Cheile Orașului în yalele apartamentelor lor. Unii reușeau, dar ușile se deschideau direct spre cer, unde câteva femei pictau stelele cu violet.

— Ce faceți acolo? a strigat P.

— Plătim întreținerea!

— Cui?

— Nu știm. Ne-au spus să nu coborâm până nu terminăm.

Deodată, din cer a căzut un copil care a început să plângă după mama lui. Niciuna dintre femei nu și-a recunoscut copilul.

⁂

La un colț de stradă, un milițian încerca să aresteze o pălărie melon care plutea la un metru de sol.

Pălăria aparținuse unui bărbat care, într-o viață alternativă, alesese să fie nor.

— Actele la control! striga milițianul, lovind cu bastonul aerul de sub pălărie.

— Sunt o acumulare de stări cu conștiință artistică, a răspuns o voce din adâncurile trotuarului.

— Vă rog să coborâți la secție pentru identificare. Plutirea haihui prin aerul public fără autorizație de la primărie se pedepsește cu amendă sau închisoare de la trei luni la o ploaie torențială. Pălăria a început să plouă. Milițianul și-a deschis umbrela și a început să scrie procesul-verbal.

P a râs și a continuat să se plimbe.

⁂

La cafeneaua din piața centrală, P a cerut o cafea tare, fără zahăr.

Chelnerul i-a adus o ceașcă goală.

— Ce este asta?

— Cafeaua pe care ați fi băut-o dacă nu ați fi intrat la facultatea de sociologie.

— Dar e goală.

— Tocmai de aceea. În viața respectivă n-ați ajuns niciodată aici. P a vrut să răspundă, dar a observat că pe fundul ceștii era lipită o etichetă administrativă: BENEFICIAR NERECUPERAT, Sub ea era scris numele lui

Chelnerul a văzut că citește și a făcut un pas înapoi.

— Nu trebuia să primiți asta.

— Ce înseamnă?

Chelnerul a ridicat din umeri.

— Eu doar servesc probabilitățile.

P a desprins eticheta. Pe verso scria: Dosar soluționat eronat. Exemplarul respectiv a fost expediat accidental în realitatea principală. Brusc a simțit pentru prima dată în acea zi o ușoară neliniște.

— Despre cine este vorba?

Chelnerul l-a privit lung.

— Despre dumneavoastră.

⁂

Din ordinul Guvernului, în clădirea fostului Minister al Coerenței Naționale a fost instalat Inspectoratul pentru Managementul Destinelor Paralele.

P a intrat fără să fie întrebat de nimeni. Holurile erau pline de oameni care completau formulare despre ei înșiși. La ghișeul trei, un bărbat declara pe proprie răspundere că nu mai dorește să fie poet în trei dintre versiunile sale.

La ghișeul șapte, o femeie încerca să returneze două căsnicii și o copilărie suplimentară.

P s-a așezat la coadă.

După aproape două ore a fost primit de o inspectoare foarte tânără care părea să fi împlinit șaizeci de ani.

— Numele?

P i l-a spus.

Funcționara a introdus datele într-o mașină de calcul. Mașina a început să tremure. Apoi să scoată fum și să plângă.

— Exact de asta mă temeam, a spus femeia.

— De ce?

— Dumneavoastră erați una dintre variantele care nu ar fi trebuit să se întâmple.

— Și ce vină am eu?

— Niciuna. Tocmai de aceea nu știm cum să vă recuperăm.

— Și cine ar fi trebuit să trăiască în locul meu?

Funcționara a mai verificat o dată.

— Nimeni.

— Cum adică nimeni?

— Dumneavoastră erați una dintre variantele care nu trebuiau să existe.

⁂

Vestea s-a răspândit surprinzător de repede. Până seara, trei inspectori îl urmăreau prin oraș. Nu pentru că ar fi comis vreo infracțiune. Ci pentru că, tehnic vorbind, era proprietate publică. Toate probabilitățile retrocedate trebuiau returnate deținătorilor lor legitimi.

P nu avea niciun deținător. Prin urmare, statul revendica întregul exemplar.

La radio crainicii rostogoleau în buclă comunicatele Guvernului.

— Cetățenii sunt rugați să nu adăpostească persoane inexistente provenite din ramificații administrative neautorizate.

— Posesorii unor realități neînregistrate sunt obligați să le declare în termen de cincisprezece zile.

— Orice formă de viitor ilegal va fi confiscată.

⁂

Spre seară, P s-a așezat pe aceeași bancă din centru. Imediat banca a început să se înalțe lent spre cer.

Câteva dosare cu șină zburau printre nori. Un tramvai dispărut cu câțiva ani în urmă se plimba prin constelația Lebedei, la braț cu o lebădă neagră.  Dintr-un balcon suspendat între două apusuri, o femeie își uda mușcatele.

Orașul devenea tot mai mic. P și-a scos din buzunar copia propriului dosar.

L-a citit până la capăt. Ultima pagină lipsea. În locul ei era o notă: Instrucțiuni pentru recuperarea probabilității expediate eronat.

Dedesubt: În situația în care probabilitatea dezvoltă conștiință de sine și refuză restituirea, prezentul se anulează de drept.

P a ridicat privirea. Departe, sub el, inspectorii alergau deja prin piețe și pe bulevarde. Se auzeau sirene. Se vedeau ștampile. Se vedeau formulare. Se vedeau oameni care încercau să salveze realitatea completând cereri în trei exemplare.

P a zâmbit, a împăturit dosarul sub formă de avion de hârtie și l-a lăsat să cadă.

În clipa în care avionul a dispărut printre nori, orașul a început să se estompeze pe margini, ca o fotografie uitată la soare.