Cântic de adio

tot o încercare postmodernistă și la fel de tristă

aș fi vrut, să fi putut cumva
să-mi iau rămas bun
și să-ți spun tot ce simt
dar mai ales tot ce am vrut de la tine
poate chiar aș fi plâns pe umărul tău
sau m-aș fi uitat lung la tine
o veșnicie,
nu vreau să simt o altă atinsură
nu vreau să aprind alt foc
nu vreau să simt alte mâini
cum îmi înconjoară gâtul
niciun alt nume
să nu mi se rostogolească de pe buze
și nici să scriu poeme lungi
pentru cine știe ce străină
sau să încep o altă zi
rămân aici în ziua de pe urmă
nici măcar nu voi lăsa lumina
să-mi intre pe sub gene
și nu, nu voi mai iubi niciodată
nu voi mai în nicio altă viață, să știi

când ne-am întâlnit prima oară
nu m-am gândit niciodată
că nu voi mai putea fără tine
nu m-am gândit niciodată
că îmi voi dori să dorm ultimul somn
în brațele tale
și mi-am dorit ca ceea ce simțeam
să nu fie adevărat, știam
că am să sufăr
și că dorul pentru tine va continua
să se tot întoarcă și să se întoarcă
și nu mă mai mișc,
nu vreau să simt o altă atinsură
nu vreau să aprind alt foc
nu vreau să simt alte mâini
cum îmi înconjoară gâtul
niciun alt nume
să nu mi se rostogolească de pe buze
și nici să scriu poeme lungi
pentru cine știe ce străină
sau să încep o altă zi
rămân aici în ziua cea de pe urmă
nici măcar nu voi lăsa lumina
să-mi intre pe sub gene
și nu, nu voi mai iubi niciodată
nu voi mai în nicio altă viață, să știi

și nu vreau să dau altcuiva
partea cea mai bună din mine
aș prefera să mă uit
pentru totdeauna,
nu vreau să simt o altă atinsură
nu vreau să aprind alt foc
nu vreau să simt alte mâini
cum îmi înconjoară gâtul
niciun alt nume
să nu mi se rostogolească de pe buze
și nici să scriu poeme lungi
pentru cine știe ce străină
sau să încep o altă zi
rămân aici în ziua cea de pe urmă
nici măcar nu voi lăsa lumina
să-mi intre pe sub gene
și nu, nu voi mai iubi niciodată
nu voi mai în nicio altă viață, să știi