Petre Ioan Crețu

no man’s land locul unde ochii tăi înghit tot întunericul din încăpere și unde șoaptele mele au tapetat pereții din dormitorul nostru iar poemele poemele îmi sunt cuvinte grele și reci fac țurțuri la sprâncene și păsări negre rele se desprind din fereastră una câte una până se umple cerul mai nou tot felul de nimicuri în armuri de oțel și flegme bântuie cerul și ne seceră ca pe spice dacă au pierdut prima bătălie cu noi nu zic nimic se ascund în rădăcinile nervilor noștri și așteaptă să fim iar slabi, comozi și ne lovesc sub coaste casele răzlețe mitraliază câmpul câțiva câini sălbăticiți se preling pe linia care…