Despre speranță și tâmpla unui septembrie candid

cu timpul văd
cum din mine rămâne
doar privirea
ațintită în zare
și asta doare
privirea pe care
a nins deja
și în care s-a făcut
iar întuneric

uf, prelungirea ochiului
în teribila lui singurătate
mecanica
și mersul nefiresc
al lucrurilor prin lume
hălăduire de pe când
ochiul abia s-a deschis

cineva îmi tot vorbea
despre speranță
fără să știe măcar
cât de cumplit doare
visul mai ales
ca o moarte
ca o moarte care
se prelungește la nesfârșit
apoi uimirea
uimirea și renunțarea
și refuzul de a te da învins
și ce să fac,
să plâng ca un nătâng
pe umărul lui Dumnezeu?
mulțumesc dar nu

între timp
tu te prelingi felin
de sub piele
de-a lungul nopții
a întunericului
și frigului ei
până în tâmpla
unui septembrie
ai ajuns
un septembrie inocent
și trist