Poezie,  Tulburarea nimicului

Fals poem despre o lobotomie transorbitală


Onorat juriu, ieri am dat peste mine în sufragerie cum stăteam pe un scaun în mijlocul camerei și mă holbam la un borcan plin cu un lichid care de la distanța de la care mă uitam îmi părea a fi vâscos și cu nuanțe de verde și în care plutea un creier, abia când am citit ce era scris pe eticheta lipită pe borcan mi-am pus întrebarea dacă nu cumva ar putea fi creierul meu și imediat mi-am pipăit capul cu mâna dreaptă și m-am liniștit aveam capul la locul lui acum chiar îmi părea capul mult mai mare de cât îl știam apoi normal că m-am mai întrebat și al cui o fi totuși creierul din borcan și de ce e scris pe etichetă numele meu și mai ales de ce data de doisprezece septembrie pentru că eu, onorat juriu, eu m-am născut pe doisprezece septembrie apoi mi-am adus aminte că în dimineața zilei scrise pe borcan, era într-o joi, m-a durut cumplit nasul și ochii iar când mă uit la mine cum privesc nemișcat borcanul și cum din colțul gurii mi se prelinge un firicel de lichid care se face când violet când verde când galben când albastru după o regulă numai de el știută, vă mărturisesc că m-am gândit cum că poate în somn cineva mi-a tras creierul pe o nară cu vreo pompă specială de scos creiere din cap și ăsta ar fi și motivul de m-a durut nasul și am mai crezut că în vreun fel pompa care îmi scotea creierul din minte s-a scurtcircuitat și a făcut o flamă mare și că ăsta a fost norocul meu că m-am trezit brusc, am auzit că aceste pompe funcționează numai în somnul proscrisului exorcizat și astfel mi-a mai rămas o fărâmă de creier chiar dacă flama puternică mi-a pârjolit ochii până la fund și am orbit vreo două ore acum onorată instanță mă declar fericit pentru ceea ce am chiar dacă unii șușotesc pe la colțuri cum că ar fi fost vorba doar de o banală lobotomie la care am fost condamnat de dumneavoastră Mare juriu.

Durerea asumată este leacul amar și singurul care ne mai poate vindeca de noi.


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *