ACOPERIȘ 6
am văzut cum răul intra în noi și tremuram epileptic murmuram poeme rugăciuni și blesteme de-a valma și nu făceam nici măcar un gest nici măcar nu ne împotriveam măcar așa de amorul artei mă victimizam mă plângeam la prieteni în vreo crâșmă de sat o, cum creștea în mine dorința să te frâng ca pe pâinea fierbinte abia acum o înțeleg pe maică-mea pe când se încuia în ultima cameră și cânta „mierlița cea bolnăvioară” cânta și plângea mai bine de un ceas până când își pierdea glasul se stingea am alergat zeci de maratoane de la un perete la celălalt perete al camerei mele altădată stăteam agățat de perdelele roz de la geam ore întregi cu speranța că ai să treci prin fața casei mele fără să știu că traseul dintre mine și tine se desființase demult că e criză în lume că m-am pustiit și m-am pierdut cum de nu am avut curiozitatea de a mă uita pe mersul sufletelor din când în când Dumnezeu modifica mersul treburilor doar ca să ne zăpăcească de cap poate să ne umilească nu știu, știu doar că de fiecare dată reușea să ne învingă încăpățânarea de a fi fericiți
hei! „Mierlița când e bolnavă /Vine cucul și o întreabă /Ce ți-e ție, soro dragă? Eu sunt tare bolnăvioară. /Și mi-e frică c-oi muri, /N-are cine mă jeli”.
