Firul de praf - Petre Ioan Crețu

Vrea să mă vadă şi nu vine.
Apoi îmi promite
iar: mâine, pe seară, e cert, aşa va fi. însă ceva o reţine, nu ştiu ce, uneori chiar şi
firul de praf.
Neprevăzutul îi iese în cale şi, împotriva voinţei, nehotărârea.
Apoi, iar de la capăt: vine şi totuşi nu vine.
Alteori mă vizitează când eu sunt plecat să o caut, îi simt mirosul pe unde-a
trecut.
Ne întâlnim pe stradă: „Pune de cafea la orele 3, la orele 3, îmi spune, şi lasă poarta
deschisă,
voi fi acolo”.
Şi iar nu vine.
Are ochii mari, depărtaţi, verzi ca smaragdul.
„Nu, mă corectează ea, ca
Utopia”. întâlnirea noastră-i
mentală; din coapse iubirea urcă în spirit
la
Zei.