No man's land,  Poezie

Lumânarea din glastră și tusea din geam

Poezia face parte din grupajul de 5 ,  grupaj premiat cu Premiul „Ilie Constantin” al Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USRo) , la concursul literar cu tema „Distanța”, 2020

aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a șoptit bâlbâit
că nimeni nu știe
cine e de fapt stăpânul morții
uite, seceră de-a valma
cu aceeași furie oarbă
atât în cer cât și pe pământ
a înjurat cu năduf
și a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz

de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare
și atât
deși mereu îmi pare
imaginea lui pângărită în geam
de bale cerești
dar niciodată nu am avut curaj
să le șterg

acum că s-a făcut dimineață
tușesc și mă uit
după lumânarea din glastră
de afară se aude cum latră
câinele meu șchiop
de furie vecinul aruncă
în el cu o piatră
lumina se tulbură
și se face iar
și parcă prea prea repede
noapte

Dumnezeu a murit
urlă pe străzi
răspândacul primăriei cerești
bună dimineața noapte
bine ai venit
lângă mine orbul își plânge
ochii scurși

goi și înfrigurați
la marginea cerului
așteptăm să ne îmbrace sfinţii
cu trupuri de carne
și cu pantofi sport

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up