Mărturisiri sau despre rostul fiecăruia în lume

cineva îmi spunea despre barul nostru că seamănă cu o gură știrbă și nu am știut ce să-i răspund i-am îmbolmăjit ceva neinteligibil apoi i-am povestit despre cum prunii mei traversau în fiecare zi strada cu mine și numai pe la semafor și pe verde mie chiar mi se pare un adevărat miracol că niște vegetale au cunoștința răului și binelui, colosal apoi i-am spus despre cum mucegăiesc cuvintele nerostite sau cum mă întrebam că pentru cine înfloresc florile în lume sau despre chipurile întunecate ale ucigașilor de vise și cum ne răscolesc ei viața și somnul și rostul și anii tineri avuți cândva și cum umblam noi țanțoși cu buzunarele doldora de timp nebun de tineri nu-i așa că noi nu dorim niciodată ceva și că doar stăm pânditori cu sângele tulburat de vicii câtă frunză câtă iarbă ca niște jivine de pradă la vânătoare de știme și cum devenim cu toții prietenii luminii de cum se face dimineață și ne umplem sufletele cu luceferii de gheață în timp ce din cotloane ies șchiopătând șobolanii satului meu și cum se încolonează după înălțime apoi mărșăluiesc spre orașul cu luminile stinse și fără fântâni orașul necuvintelor sau a cuvintelor părăsite uite cum peste zi apar și învățătorii buboși fiecare cu câte o stinghie în mână într-o vânătoare dementă și continuă după elevi unul dintre ei a prins un copil eu nu vreau să mor, eu nu vreau să mor scâncea băiețelul tremurând de frică și dintr-o dată cerul și orașul sunt sfâșiate de urletul de elev la școala primară Nu vreau să mor, unde mă duceți? apoi se face lumină și orașul dispare aproape ca în fiecare zi o singură dată a rezistat până la prânz exact când ai apărut tu, poeta minune cu poșeta pe umăr și-un rest de țigară ținut în colțul gurii așa la mișto

și nu înțeleg de ce mi-a venit să-i povestesc unui necunoscut despre secretul meu despre cum mă ascund fix la miezul nopții în moarte și cum ea nu mă mai găsește până dimineață mie ursitoarea mi-a prezis că voi muri la miezul nopții așa că la fără un sfert mă furișez șchiop și bătrân pe la spatele ei și mă pitesc de nici eu nu mă mai găsesc și asta mă bucură de nu mai pot