Om fără soartă

parcă a fost un dat
să rătăcesc fără rost
ca și cum aș fi purtat de subsuori
dintr-un destin în alt destin
dintr-o stare în altă stare
dar mai ales
din eșec în alt eșec
niciodată ajuns până la capăt
niciodată împlinit
mereu nefericit
dar de fiecare dată
plin de speranță
într-un nou început
care se va dovedi și el
o altă încercare dureroasă

de un timp, în fiecare an
sunt prins în pântecul iernii
ca într-un cocon – e purgatoriul meu
îmi voi lua inima în dinți
și voi bate la ușa secretă
ascunsă în carnea
și în sufletul meu
la naștere de mama
și voi zbura zbura prin ea
sălbatic ca un lup tânăr
scăpat din labirint
sau mă voi aluneca tăcut
în plictisul morții