Gnoză

poate îmi scrii și mie un poem, îți zic
ceva ca o sămânță
pe care să o sădești în mine pios
și din care să răsară ziua de joi
altfel riscăm să rămână din noi
doar cenușă

mai degrabă îți cânt la pian
îmi zici și tu să bați darabana
pe o tinichea
până când i se va umfla
o gâlmă haioasă în gât
apoi să îți aprinzi o țigară
și să tragi cu nesaț fum după fum

sufletul tău este o casă fără ferestre
în care cineva mă silește
să dorm
și unde nu vine nimeni
să-mi bată în perete
așa că îl întorc cu grijă
ori de câte ori oftezi
din ochi îți țâșnesc vrăbii
sticloase rele și verzi

sufletul meu e un maidan bântuit
unde pasc două capre și o gâscă
știu sigur chiar că are și o elice
și că în fiecare dimineață
se învârte atât cât să nu se usuce
și să pice trist pe asfalt

de atâta năucire îngerul meu
a început să ticăie tic tac
și din el s-a înălțat
cu zgomot cu lumină și praf
într-o mare uluială și în ritm de jazz
o roată cu aripi îmbrăcată în zavaz

Categorii
5 Comments
      0 Pings & Trackbacks
      0 Pings & Trackbacks

      Lasă un răspuns