Toamna – cântecul oaselor noastre


străzile s-au umplut de ploaie
de fețele noastre fără chip
de frunze de cenușiu de toamnă
cerul s-a acoperit de asistentele
din spitalul municipal
care zboară zboară pe biciclete cântând
lăsați-ne să fim lăsați-ne să fim
pe melodia let it be a lui beatles

nici nu ştiai
că mașinăria complicată a ochiului
e menită să ne orbească în final
și e la fel de monstruoasă
ca un balaur cu scripeți
cu roți dințate scârțiind lugubru fierbinte
și noi privim în continuare lumea prin ochi
până se face toamnă definitiv
și adormim cuminți în frunzele noastre

pe mine mă iubesc toate amintirile tale
mai ales când vine toamna
cu septembrie acela pufos
te apucă așa dintr-odată nostalgia
și parcă ești mai proaspătă mai vie
iar eu, eu mă risipesc sunt un vis
orbecăind continuu dintr-un vis în alt vis
într-o perpetuă uluială

cineva golește nopțile noastre de somn
le face grămadă și le dă foc
altcineva strânge mii și mii
de tije subțiri de crin
și le înfige pe rând în oasele noastre
iar ele cântă sublim ca o orgă din ceruri
și nici nu observăm
că s-a făcut toamnă și o să murim

Categorii

Lasă un răspuns