Poezie,  Ucigașii de vise

Ai fi putut…

Ai fi putut să-mi fii femeie
pe veci
şi dor să porţi în pântec
ai fi putut să fii fluture sinucigaş
ai fi murit albastru
din noi să ştii va rămâne doar vina
și atât
am vrut să te întreb
câţi paşi trebuie frânți să te uit
dar nu am putut

îţi aduci aminte cât de înalt zburam
cât mir și foc ni s-a prelins pe oase
cât plâns am tânguit în noi
şi câte altare am cioplit
cu lacrimile noastre?

în fiecare zi îți otrăveam buzele
cu săruturi sărate și străine
tu îmi smulgeai pană cu pană
aripa mea de vină
în șarpe m-am prefăcut
și am desenat degrabă mărul
nu e păcat îmi spui și te cred
chiar dacă îngerii
se sinucid pe capete în zori

din ochi ți se prelinge lumină
și îți atârnă ca un lampion
priveşte iubito
cum fluturii își trăiesc ultimul zbor.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up