Adolescentul stângaci, poem despre o iubire ucigașă

Dragostei mele dăruită de Dumnezeu în asfințit, Iulia Nicolau-Crețu

 
îți mai aduci aminte
cum pășeam în tine sfios
și cum mersul îmi era bâlbâit
și împiedicat și temător
și cum se trezea în mine
adolescentul stângaci
sau cum pe sub pleoape
se întâmpla
din ce în ce mai puțină lumină
și cum mă durea cumplit
întunericul din ochi
și gerul din oase
cumplit mă durea
ca apoi să mă întemnițez
în mine speriat
speriat ca de moarte?

îmi mai amintesc
și de cum eram învăluit
fără pic de speranță
de mâinile și de pielea ta
sau cum mă pustiam
și ardeam
pe altarul sânilor tăi
ca într-un foc mistuitor
sau cum mă cutremura
atingerea pântecului tău
flămând
și cum mă pierdeam
năuc în ochii tăi
o viață întreagă
chiar și mai mult
îmi amintesc
e drept ceva mai rar
de ploaia de stele
de artificiile care înfloreau
în privirea mea
sau cum ne contopeam definitiv
și brusc
ca suflete pereche

tot mai des
și parcă tot mai de aproape
se aude foșnetul prunilor din cer
curând va fi frig
va fi numai întuneric și ger
și vei sângera în mine
o eternitate
cu aripa străpunsă
de un teribil hanger