Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

Aveai doi sâni și atât

aveai doi sâni
ca două gâlme ample
pe care
le-am secționat simetric cu multă artă
ei sunt un fel de paznici la nimic
plini de sictir și plictisiți
nu te vor îndrăgostită
de mine sub niciun chip

într-o zi m-a întrebat un prieten
ce-ți mai face iubita
femeia pe care mi-ai prezentat-o astă vară
mie îmi plăcea de ea foarte mult
era așa… frumoasă ca o primăvară
ne-am despărțit i-am răspuns
avea doi sâni nesuferiți
care nu m-au vrut
încă de la prima atingere
și care mai tot timpul
mă vorbeau de rău
cui avea chef să-i asculte
devenisem agresivi toți trei
se simțea războiul
până în stradă
de se învârtoșa până și noroiul
noroc că polițistul de sector
se plimba în fiecare weekend
cu cercul și cu folos
prin fața porții noastre
sau venea călare
pe o mobră tâmpită
primită de la șeful de post

scoate-i la un suc
sau la grădina zoologică
la o plimbare ceva
la o țigară în parc
sau la un bar de fițe
cu striptis și cu muzică rock
chiar la o vulcanizare
să-i mai peticească
să-i mai umfle nițel
descântă-i de deochi
zi-le de dulce zi-le duios
zi-le tatăl nostru sărută-i pe de rost
fă-le ceva
m-a sfătuit amicul pățit
și foarte convins că are dreptate

adevărul e că deja nu-mi mai pasă
și mai știu că fără luzări ca noi
nu vor mai exista morți triste
singurătăți beții sinucideri
și alte alte multe nimicuri

înțelesul nedesfăcut gura ta flămândă
și nimeni nu știe cum miroase un înger
deja nu mai am timp să te inventez
o altfel de femeie cu sâni prietenoși
flutur puțin brațele și plec
și ție nici măcar nu-ți mai pasă
îți tremură doar buzele ca o aripă
într-un zbor nefiresc și bezmetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up