Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

Despre mine nimic

nici nu am ieșit bine din copilărie
când moartea deja s-a cuibărit
în mine
și imediat m-a locuit
așa din senin
nici nu am avut timp
să mă împotrivesc
sau să țip

de atunci
o port zilnic cu mine
câteodată mai vorbim
despre femei
despre fleacuri
de cele mai multe ori nu facem nimic
ascultăm cum îmi crește iarba
tainic pe suflet
sau cum doar trece timpul
senin

nu știu de ce
dar într-un asfințit
normal ca orice asfințit
moartea s-a înălțat
la cer
și s-a stins
surprins am strigat-o
dar nu mi-a răspuns

hai, du-te, du-te cum îți zic
s-a auzit de nicăieri o voce
joasă ca de om
ia-i locul și de data asta
locuiește-te definitiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up