Când mâinile îmi vor deveni inutile

când mâinile îmi devin
grele ca plumbul
adevărate ancore de fier
iar unghiile se înfig în viață
cu speranță
cu frică
și apoi se smulg
din umeri cu groază și urlet

cineva mi-a zis
că sunt dependent de femeie
de femeia hărăzită
de ursitoare zglobii
și care se furișează pe sub piele
ca un șarpe biblic

păcat că abia acum
te-am întâlnit când deja
mâinile îmi devin inutile
ca și carnea și sângele din mine
și mă întind pe pat
doar ca să dorm

rătăcesc cu sticla de vodcă
în mână
din oraș în oraș
din stradă în altă stradă
din copac într-un alt copac
din întuneric în alt întuneric
și mai adânc
tot întrebând femeile întâlnite
ce vor de la viață
și dacă simt cumva
că mi-au fost promise
de ștabii cerești
și ele îmi răspund
fără cuvinte
că habar nu au
și că nu își doresc
mai nimic de la viață
că se mulțumesc
cu puțină căldură
și ceva sex
de dragoste
nici nu vor să audă
nu vor complicații absurde
e prea mult stres
iar mâinile îmi cad
pe trotuar
și se rostogolesc
sub automobilul poștei
care plimbă cât e ziua de lungă
un colet
și un set de scrisori
primite de nicăieri
până se face întuneric

simt cum se scurge din zidul
ce strâns mă împresoare
tristețe și plânsul meu stupid
noaptea îmi trece încercând
să dorm tot numai și numai în visul tău
și reușesc doar să râcâi varul și trupul
cu mâinile goale
până se face dimineață

când brațele se vor împuțina
până la umeri
sigur îmi vor crește aripi
și atunci voi zbura fericit spre cer
spre părinții mei
și te voi pierde definitiv
pe tine muză a neîmplinirii mele