Cum băteai cuie în cer

tu baţi cuie groase în cer
până în măruntaiele norilor chiar şi mai adânc
de care vrei să agăţi îngeri prinşi în capcane de fier
gânduri rătăcite și ele în crug poate și un vis
în care se făcea că un şarpe venea
prin iarbă şi ţi se încolăcea pe glezne
apoi te muşca de pulpă ceva mai sus
după care zburaţi în înalt până acolo
unde ai bătut cuiele alea în văzduh
cu grijă iei şarpele și îi faci un nod
şi-l agăţi
apoi iei îngerul atârnat de un alt cui
şi-l obligi să-ţi tragă otrava din pulpă
până când se va albăstri şi se va face strigoi
îngerul strigoi bântuie noaptea stânele
și urlă la miei

cumva ne este teamă de şarpe
o teamă ancestrală
îi strivim capul şi lăsăm trupul
să se usuce crezând că va pieri oricum
de fiecare dată din trupul uscat şi albit de soare
se va naşte o altă frică şi mai cumplită
sau va veni un câine şi îl va fura
cine mai ştie, cumva se va întâmpla să ne mirăm
apoi ne dăm de-a berbeleacul prin mirişti şi ne dumnezeim
până când ne pierdem odată cu zarea

ştim deja că răul ni se va scurge
în pământ prin unghii
cu toate astea
tu continui să baţi adânc cuie groase în nori
până în măruntaiele zilelor
şi eu vâjiind mă alerg
pe câmpia uimită
nebună şi plină de praf