Degetele mele umede

abia aștepți să se facă lumină
așa că deschizi repede fereastra
şi camera s-a umplut imediat
de frunze roți și tină

pentru că tot nu am ce face
mă joc cu degetele umede pe fruntea ta,
fac cercuri din ce în ce mai mici
și mai adânci
până nu mi se mai vede unghia

pe trotuar e un șarpe cobra
și-o cheie franceză
rânjind la noi cu dinții de fier
și dintr-odată cresc
rădăcinile luminii în ferestre
ca nişte curcubeie nervoase la ciclu și cochete

stoluri de păsări pestrițe
nervos smulg carnea din noi
hai să fugim îţi ziceam
undeva poate în Calea Lactee
unde sunt din belșug comete gri cu fes
cu şnur şi aprige tuleie

unde să fugim, îmi ziceai
ei îți cunosc ascunzătorile toate
ți-au citit chiar și amărâta aia de carte
plină de versuri încete
încă de pe când rătăceam amândoi
călare pe-o roată
cu aripi de fier
și un bendix de fițe albastru
ei te-au învățat deja pe de rost
o să tot batem cu degetul în lemn
din poartă în poartă fără folos






 

Categorii

Lasă un răspuns