Poezie,  Ucigașii de vise

Exercițiu de respirație

primele zile de noiembrie
zile reci
prins în capcana amintirilor
mimam fericirea și viața inutil
vezi cum ne sfâșie nimicul,
și cum frigul ne împresoară subtil?
cum gerul încremenește iarba,
apoi frunza valuri, valuri..
gura se încleștează
dinții se sfarmă
și cum aerul pe care îl țin
în piept
ca un tăiș viclean, zimțat
îmi sfârtecă inima
apoi tâmpla și ea se destramă
dispar
deschide-mi deschide-mi
te rugam
apoi treceam alb din lume
cu moartea ținându-mă de mână

nu știu cum s-a făcut
dar cumva ai apărut lângă mine
mă prinzi brutal de umăr
respiră îmi zici și toate vor fi bune
respir
respir flămând de viață
și nimic nu se schimbă

îmi cresc șerpi în piept
vijelioși zornăind a frică
iarna mă lovește în frunte
peste mâini în suflet
oricât de încet m-am deschis
mereu am fost luat
prin surprindere
și purtat de vifor cu dușmănie
până mă pierdeam
în albul rece
cu mâna încremenită în gestul
de rămas bun
ce lume nebună
în somnul meu
și scriu și dorm
printre rânduri

deschide-mi ușa
mi se părea că îți zic
și iar treceam alb prin lume
cu moartea ţinându-mă de mână
a rămas bun
obosisem
și nu mai respiram de mult

te apropii de mine ca o furtună
respiră îmi ceri respiră respiră
zâmbesc amar și pier

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up