Cârciuma cu frunze jumătate roz jumătate albastre

o cârciumă ca oricare alta
aflată la răspântii
chiar la intrare în sat
și care văzută din-afară
nu spune nimic trecătorului
oricât ar fi fost de însetat
în loc de firmă avea
o bucată de tablă
pe care scria cu creta apăsat
Cafe bar

înăuntru din când în când
se întâmplau lucruri ciudate
când scaunele când mesele
o luau brusc razna
treceau vâjâind în zbor
pe deasupra noastră
și se învârteau până amețeam
în sat se zvonea
că barul e o casă posedată
cineva mai deștept decât noi
zicea ceva de un portal
între lumea de astăzi
și lumea de altădată
și noi râdeam de el
totuși, de fiecare dată
când ne dezmeticeam
aveam impresia că stăm
cu susul în jos
doar vodca din pahare
știa drumul corect
spre gâturile noastre
și tare mi-e frică
că și soarta lumii
a fost cumva răsturnată
iar la mine în cap
sigur și-a făcut cuib
o gaură neagră
și de-atunci încerc mereu
să o scot
tot dându-mi palme

după fiecare zbor
al lucrurilor din bar
intra Urmuz
cu prietenul său Stamate
ținând amândoi
câte-o pâlnie în brațe
și aveau capetele lăsate
greu și nefiresc
pe spate
de fiecare dată
aceștia îl certau pe proprietar
că de ce uită deschisă
ușa cea tainică
ușa care duce spre neant
și ei nu mai pot
să se odihnească
chiar au dreptate
e un curent pe aici
mai ales când se lasă noaptea
că-ți vine să fugi
cât mai departe
iar mie îmi vâjâie
de mor
gaura aia blestemată
cuibărită pe șest
la mine sub țeastă
hai, lasă vrajă
că ești din topor
îmi zise urmuzian
și la ureche
distinsul Rapaport
cu ochelarii pe nas
și cu pantalonul de catifea
uitat deschis la prohab

au venit odată trei îngeri
târau cu greu după ei
un hidrant
hidrantul era roz
și legat
cu niște lanțuri
au trântit ușa cu zgomot
după ce au intrat
apoi au cerut ceva de băut
erau cumplit de însetați
ne-au spus că vin
tocmai din Apus
și i-am crezut
sperând zadarnic
că-i rost de vreun șfanț
proprietarul săracul avea
doar vodcă
vodcă ieftină acră și rea
dar pentru îngerii
chiar n-a contat
au cerut să li se dea
câte o halbă întreagă
atât de tare erau însetați
au băut tot
ca apoi să cadă lați
pe podeaua de piatră
când s-au trezit
abia atunci au realizat
că n-au cu ce să plătească
așa că au lăsat zălog
hidrantul
l-au pus ușor ușor într-un colț
ca nu cumva
să se zădărnicească
tainicul drum al lumii
către moarte
și au plecat
trântind după ei
ușa năprasnic
curioși am ieșit și noi
îngrămădiți cu toții
și-abia am mai apucat
să-i zărim
cum se înălțau
păsări iuți în cer
când ne-am întors
am încremenit brusc toți
cârciuma înfrunzise
așa dintr-odată
și tare ne-am minunat
și-am plâns
pentru că frunzele erau
jumătate roz
jumătate albastre
s-a făcut brusc frig
și ne-am luat înspăimântați
cu toții în brațe

când a murit proprietarul
oamenii l-au văzut cum se înălța
purtând hidrantul prins de spate
cu o bretea