Blues pentru hidrantul roz,  Poezie

Cârciuma cu frunze jumătate roz jumătate albastre

o cârciumă ca oricare
aflată la răspântii
chiar la intrare în sat
și care văzută din-afară
nu-i spune nimic trecătorului
oricât ar fi fost de însetat
în loc de firmă avea
o bucată de tablă
pe care scria cu creta Cafe bar
înăuntru din când în când
se întâmplau lucruri ciudate
când scaunele când mesele
o luau brusc în zbor
treceau vâjâind pe deasupra noastră
și se învârteau până amețeam
în sat se zvonea că e o casă posedată
cineva mai deștept decât noi
zicea ceva de un portal
între lumea de astăzi
și lumea de altădată
când ne dezmeticeam
aveam impresia că stăm
cu susul în jos
doar vodca din pahare
știa drumul corect spre casă
tare mi-e frică că și soarta lumii
e cumva răsturnată
la mine în cap sigur și-a făcut rost
o mini gaură neagră
și de-atunci încerc mereu să o scot
tot dându-mi palme

după fiecare zbor în local intra Urmuz
cu prietenul său Stamate
amândoi cu câte o pâlnie în mâini
și cu capetele lăsate greu
și nefiresc pe spate
de fiecare dată îl certau de proprietar
că de ce uită deschisă
ușa cea tainică spre neant
și nu pot să se odihnească
au dreptate e un curent pe aici
când se lasă noaptea că-ți vine să fugi
cât mai departe
iar mie îmi vâjâie de mor
gaura aia blestemată
hai, lasă vrajă ești din topor
îmi zise urmuzian la ureche
Rapaport

au venit odată și trei îngeri
târau după ei
un hidrant roz
legat cu niște lanțuri
au trântit ușa cu zgomot
apoi au cerut ceva de băut
erau cumplit de însetați
ne-au spus că vin tocmai din Apus
și i-am crezut
crezând că-i rost de vreun șfanț
proprietarul săracul avea
doar vodcă ieftină și acră
pentru îngerii chiar n-a contat
au cerut să li se dea câte o halbă întreagă
au băut apoi au căzut lați
pe podeaua de piatră
când s-au trezit au realizat
că n-au cu ce să plătească
așa că au lăsat zălog
hidrantul
l-au pus ușor ușor într-un colț
să nu cumva să zădărnicească
tainicul drum al lumii către moarte
și au plecat
curioși am ieșit și noi
afară îngrămădiți cu toții
și-abia am mai apucat să-i mai zărim
cum se înalță păsări iuți în cer
când ne-am întors am încremenit
cârciuma înfrunzise
așa dintr-odată
și tare ne-am minunat
și-am plâns
pentru că frunzele erau
jumătate roz jumătate albastre
s-a făcut brusc frig
și ne-am luat cu toții în brațe

când a murit proprietarul
oamenii l-au văzut cum se înălța
purtând hidrantul prins de spate
cu o bretea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scroll Up