Femeia din vis

te visam deși nu mai știam dacă ești femeia din visul meu sau erai visul din femeia mea sau doar o iluzie pierdută pe holurile spitalului municipal etajul trei

uruiau roțile dințate din ceasul de alamă c-un biet cuc un zgomot de trecerea timpului la nesfârșit se prelingea pe lângă tâmple doar cucul era viu și năuc eu mă întorceam mereu la visul cu femeia lățită pe retină în timp ce vechiul ceas de alamă înverzită de timp măcina cinic sărutul ce abia stă să mai vină mă arunc în tine femeie numai să mor sau să mă nasc și mă păzesc de frica din mine c-apoi să mă înalț și tu picurai peste mine lumină din degetele tale subțiri nuntite de vinul din priviri

cu gândul la tine de prea multe ori mă fâstâcesc și roșesc apoi transpir brusc o transpirație verde uneori roșie de cele mai multe ori era cenușie și lină

părul îți era când blond când negru tăciune împletit în cozi și eu întins peste ape ca un pod tot fluturam din mâini disperat să le înnod vai, buzele îți erau carne crudă ochii șerpi erai când frumoasă divină când nebună și rea

explozii lumini și inimile noastre pâlpâind a tinerețe în spitalul meu și mă jucam furios cu degetele pe tastele vechiului laptop te tot căutam în rețeaua cu biți unde știam sigur că eram precum niște umbre și străluceam argintiu printre noduri și fire subțiri de argint depărtarea dintre noi se tot comprima numai și numai să te găsesc și atunci voi mușca adânc din umărul tău ca din mărul din cer șoaptele mele tainice lunecau pe sticla desktop-ului înnebuneam amândoi și încă nu am aflat de ce tușeam amândoi pe ascuns tu ți-ai uitat tăcerile și unghiile în mine eu doar uimirea fiului nenăscut ce nu mai crește în tine

când m-am trezit cumva brusc mi-ai spus să nu-mi pară rău pentru că a fost doar un vis că femeia din el plecase demult din visul ei deja prăfuit că e doar o umbră a femeii ce-a fost nici nu mai avem lacrimi să plângem pentru cât de proști am fost și că ne-am irosit tot timpul dat fără rost și mereu înstrăinați mereu departe de noi, Doamne, mai naște-ne odată dă-ne un rost!

am să scriu o erată la visul tău cum că spitalul a existat doar în mine o excrescență a sufletului meu și era de ajuns să mă ții în brațe pentru a fi sănătos