Soldatul lunii trădarea și ultimul drum

de un timp
pașii mi-au rămas
în urma umbrei
iar drumul
e din ce în ce
mai greu
ca și cum
o forță nebună
m-ar trage înapoi
deși e doar
neputință
poate și
prea multe nevoi
prea multe depresii
frustrări mai ales
dar și dureri
adunate în mine
fără folos
nici nu știi iubito
cât de tare
m-am dezamăgit
și că nici nu
mai am timp
și nu mai am
nici puterea
și nici dorința
unui alt început

parcă aș trăi
într-un tărâm mort
fără culoare
și fără miros
fără văz fără auz
fără fâlfâiri de aripi
în sângele meu
ca și cum
aș fi fost
absorbit într-un hău
Dumnezeu e surd
spunea Sorescu
din fundul prăpăstii
și dintr-odată
am rămas
fără conținut
deși încet
încet mă sting
și mă destram
mă destram
și mă fac țărână
și mă fac scrum
și mă fac drum
și mă fac câmp
și mă fac
țara nimănui
neștiutul tărâm
al morții

și nu am știut
că am fost
promis lunii
dinainte
să mă nasc
și-acum sunt
soldatul
somnambul
în oștirea
cerească
unde aștept
să-mi vină
rândul
să fiu trădat
de îngeri
și împușcat
dis-de-dimineață

într-o spirală
fără sfârșit
un cuc
despică cerul
în lung și-n lat
latră și un câine
la lună
în plin sabat