Tu aveai fusta cadrilată

tu aveai fusta cadrilată
pătată de galben
de verde de viață
și fusta era creață
din stambă viu colorată

ai putea să-mi vorbești
despre mișcarea de stradă
începută de tine acum câțiva ani
cu sânii fluturând sub bluză
într-un larg evantai
sau cum făceai cișmelele să plângă
tu, femeie vrăjită de un
lampagiu
care avea o mână lipsă
și un picior candriu

ce plăcut îmi era
în patul tău din lemn delicat
și acum îmi amintesc
cum îți mușcam
lobul urechii buzele genunchiul
și cum ne rostogoleam
dement și rotund
ca o roată aflată în călduri
până la obadă
sau cum încremeneam așa dintr-odată
pe podeaua alunecoasă
și rece din piatră
lumina se scurgea
din lumânări toată
picătură cu picătură
peste sânii tăi în fiecare noapte
tu zână bună eu vânt turbat
cu grija zilei de mâine
și vopsit amestecat

aveai fusta verde
pătată cu lumină
și cadrilată