Vântul de seară în alb şi gri

cum mă poartă vântul
din lacrimă în lacrimă
din femeie la altă femeie febril
mă întemeiez cu răbdare din vis
în alt vis
înplinitorul dorinţelor ce abia ai gândit
magic tulburător proscris

Paul Valery suspina la capătul fiecărui gând
la sfârşitul fiecărui vers pe care ţi l-am scris
apoi intră călare în nemurire
mic de statură cu avântul în salturi
pe câmpia uscată de la marginea satului meu
unde limbi de flăcări se înalţă prin crăpături şuierând
cerul se destramă încet şi e un zgomot de luptă în el

ştiai, câinii cenuşii ai câmpiei se nasc orbi
cu flori de foc în tâmplă ochiul magic miop?

tu întotdeauna pleci când doar ce am adormit
şi atât de tare mă doare lipsa ta încât
abia mai respir

o locomotivă cu aburi străbate câmpia
şi e o invazie de greieri cum nu s-a mai văzut
au huruit toată noaptea sub fereştile mele
din scripcă un sunet subţire se mai aude cri-cri

– în înserare silueta ta cu şalul pe umeri
în alb şi gri

Categorii

Lasă un răspuns