Vântul de seară în alb şi gri, visul cri-cri

cum mă poartă vântul
din lacrimă în lacrimă
din femeie
în altă femeie
febril și pe furiș
și mă întrupez încet
într-un bărbat tânăr
împlinitorul dorințelor tale
ce abia le-ai gândit
magic tulburător
proscris

Paul Valery suspina
la căpătâiul fiecărui gând
la sfârșitul fiecărui vers
pe care-l scria
apoi intra călare
în nemurire
așa, mic de statură
cu avântul în salturi
cu pletele în vânt
pe câmpia uscată
de la marginea satului
meu
unde limbi de flăcări
se înalță prin crăpături
șuierând cumplit
și albastru
și unde cerul
se destramă încet
şi e un zgomot
de luptă în el
plâng și eu
la fiecare fâlfâit
de aripi
la fiecare zbatere
de pleoape
ochii tăi triști

știai că lupii albi
ai câmpiei
lupii fermecați
sunt orbi din născare
cu globuri de foc
în tâmplă
ochiul lor magic?

tu întotdeauna pleci
când doar ce am adormit
şi atât de tare mă doare
lipsa ta
încât abia mai respir

o locomotivă cu aburi
îmi străbate câmpia
şi e o invazie de greieri
cum nu s-a mai văzut
au huruit toată noaptea
toată vara
toată viața mea
sub fereastra casei
din caisului doi
acum se mai aude
din scripcă
un sunet subțire
și se mai aude
cri-cri cri-cri
în noapte visul tău
în alb şi gri