Amestecate fără niciun rost

cineva mi-a furat numărul de la poartă
cineva a furat un număr
și a fugit cu poarta mea în spate
cineva mi-a furat moartea
și sunt necăjit
mai vine ea prin sat
și întreabă de un bătrân
iar lumea dă din umeri
e clar că nimeni nu mă știe
și-atunci moartea înșfacă la nimereală
și nu știu cum îmi revine mie
timpul celui dus

de câte ori îngerul meu
trece prin cameră în zbor
mie îmi place să mă dau
în patru labe prin fereastra albăstrită
de ger sau de inorogul beteag
care mai mult doarme
ascuns în bibliotecă
în spatele cărților mele cele mai dragi
și cum spuneam îmi place să mă dau
prin fereastră
de-a lungul și în latul ei
un joc stupid de-a lumina și a trecerii ei
în întunericul deplin
mai latră și un câine mai bate și vântul
apoi se aude brusc și puternic
un scâncet de copil
iar mâna mea dreaptă îmi picură de zor
în urechi venin

respiră îmi zici sau mai bine dormi
zădarnic, îți răspund și eu
apoi aud pe cineva bătându-mi în poartă
e doar postașul care mi-a adus un plic
e o scrisoare în care moartea
mă întreabă de sănătate
parcă o și văd cum îmi ține ea pumnii
să nu mă prăpădesc

de când mă știu am avut viziunea
și intuiția frigului și a întunericului
și a hăului căscat exact sub limbă
și mereu mi-a fost frică
să nu mă împiedic de dinți
sau de cuvintele încă nerostite

mergi sau crapă
se aude cântând fostul legionar
din cafe-barul pitit în mintea mea
încă de la naștere de o ursită bălaie
și de biata mea soartă