Poezie

Ultimul poem de dragoste scris în spital


Ultimul poem de dragoste scris în spital

şi-a băut timpul secundă cu secundă
în cârciumi murdare cu zgomot şi fum
până nu i-a rămas nimic
şi-a cheltuit până şi unghiile şi harul
dar mai ales femeile una câte una

l-au găsit într-o dimineaţă
lipit de o bancă în parc
hainele îi erau ude rupte în fâşii
din el rămăsese doar piele şi doar păr
şi un miros greu de urină și alcool
de medicamente şi spermă
de om sărac murdar
l-au internat în spitalul municipal
cu noi în salon
mai întâi l-au spălat cu furtunul apoi
l-au aruncat în faţa uşii să ne ştergem pe el

de câte ori vin să ne facă injecţii
asistentele îşi curăţă pantofii
de părul lui de pe piept
și el se lățea și se făcea tot una
cu spitalul cu paturile de fier cu ușa albastră
cu zăvor de fier
câteodată ofta chiar a și râs
când i-a trecut cu roata căruțului
asistenta șefă peste buza de sus

într-o dimineață nu l-am mai văzut
am presupus că i s-a împlinit soarta
și a plecat pe scara cea nouă
cineva tocmai o zidise cu sânge și fler
între spitalul nostru şi cer
şi când ni se face timpul
ne înălțăm pe ea fericiţi în zigzag
către mirificul nicăieri dar cu drag


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.