buzele-mi sunt crăpate de-atâta așteptare în căuşul palmei mele creşte o flacără, tu crește și-o floare tu te ridici rug de sânge de foc de iubire şi te cuprind lumânarea morţii lumină duh chin cuvinte stinse-n ochiul strâmt prelins nu-mi spune sunt numai urme de vânt şi nici o şoaptă nu nu răzbate până la tine deschide-mi și te izbăveşte! – doar zbateri de aripi, umbre și nelumini și toate o ruină! de nu ai fi avut aripi în genunchi ai fi venit şi te înveşmîntez cu straie de aur cu aripi și aer apoi te pătrund orbitor sângele tău scânteiază cât foc – oare câți fluturi îmi zboară ultima…

lângă o pereche de aripi desenate pe geam am o amintire unde o mătuşă mă întreba ce vreau să mă fac atunci când voi creşte mare nimic, îi răspundeam sau dacă tot nu pot să mă fac soare mă voi face umbră şi leac. între copilărie şi moarte îmi amintesc doar ultimii ani aici se făcea că te chemam şi te căutam și când te găseam mi te prelingeai în oase şi ele se frângeau rarefiate de boală de soartă şi mă făceam totuna cu uitarea cu lupii cu vina apoi umbra ta deveneam habar nu aveam că în moarte ai să vii și mă vei lua de mână ca…