Suferiri sau singurătatea din nor

buzele mi-au crăpat
de-atâta așteptare
iar în căușul palmei
îmi crește o flacără
îmi crește o floare, tu
te ridici deodată brusc
ca rug de sânge,
de foc și de iubire
și te cuprind
o, tu, văpaia vieții mele
și a morții totodată
dar și lumină
și duh și chin
cuvinte stinse-n
ochiul strâmt
prelins, nu-mi spune
sunt numai urme de vânt
și nici o șoaptă
nu răzbate
până la tine
deschide-mi și
deschidă-te, nu ezita

– doar zbateri de aripi, umbre și nelumini și toate o ruină!

de nu ai fi avut aripi
poate în genunchi
ai fi venit
să te înveșmântez
cu straie de aur
cu aripi și cu cer
apoi te pătrund
și orbitor sângele tău
scânteiază
Doamne, cât foc
cât iureș și cât chin!

– oare câți fluturi își zboară ultima aripă?

din tine cresc ierburi
înalte
crește şi dor
crește și patimă
și nu înțeleg de ce
am rămas atât de singur
aici la mine în nor

– umbra ta luminând zidurile cerului întunecate!