Suferiri sau singurătatea din nor

buzele-mi sunt crăpate
de-atâta așteptare
în căuşul palmei mele
creşte o flacără, tu
crește și-o floare
tu te ridici rug de sânge
de foc de iubire şi te cuprind
lumânarea morţii lumină duh chin
cuvinte stinse-n ochiul strâmt prelins
nu-mi spune
sunt numai urme de vânt
şi nici o şoaptă nu
nu răzbate până la tine
deschide-mi și te izbăveşte!

– doar zbateri de aripi, umbre și nelumini și toate o ruină!

de nu ai fi avut aripi
în genunchi ai fi venit
şi te înveşmîntez
cu straie de aur cu aripi și aer
apoi te pătrund orbitor
sângele tău scânteiază
cât foc

– oare câți fluturi îmi zboară ultima aripă?

din tine cresc pietre
crește şi dor
şi nu înţeleg
de ce sunt atât de singur
aici la mine în nor

– umbra ta luminând zidurile cerului întunecate!