Acoperiș 11

să-ți privești moartea în ochi să o lași să vină la tine să o mângâi ușor pe obraz și ea să se întindă lângă tine încet pe pat într-un gest tandru duios aș putea sta așa o veșnicie ea cu singurătatea ei eu cu singurătatea mea și să vorbim despre ce-am mai făcut despre copii sau despre nimicuri de-ale noastre o, tu pasăre galbenă în cioc cui îi mai porți noroc între paharul meu cu vodcă și paharul tău cu slavă se construiesc distanțe și poeme și nu mă duce pe mine să mă pierd în lucruri mărunte dă-mi harul să plâng ultimul meu poem și versurile să-mi cadă grele din suflet lumea se naște aici sub mine o simt cum se mișcă este vie nu e himeră nici gând aiurit de poet e ca un fir de plantă plăpândă subțire

în lipsă de spațiu mi s-a dat un crâmpei de viață ca pe o nouă șansă de moarte și mi s-au mai dat aripi, aripi mari, uite, ce aripi mari am… te rog înnoadă-mi-le la spate