Poezie,  Ucigașii de vise

Adam și Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
și tot așa până ajungem la Dumnezeu
și bucata lui de lut înmuiată în apă
apoi la dorința lui de a nu fi singur
și flămând de spații
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci și mai tare mă doare
când plouă, singurătatea

ne-a făcut pe amândoi mai ușori decât aerul
fără aripi și fără vreun rost
culegători de lumină și întuneric
tot țopăind dintr-o stare în alta
dintr-un măr în alt măr
până într-o zi când degetele noastre s-au atins
și carnea ne-a luat-o razna până la delir
Doamne și a început o furtună
cum nu a mai fost
și nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni flacără vie
mie îmi creștea sub tălpi sărutul blestem

deja ne uram de moarte
când între eternitatea promisă de el
și o îmbrățișare aparte
ai ales să fim muritori…
mulți nu știu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci și mărul și șarpele și restul lumii
acei nesătui și aprigi voaiori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up