Autobuzele dormeau obosite

mai mult ca sigur orașul ăsta presimte ceva
și-a închis porțile și-a oprit fumul
a dat drumul la câini
și s-a făcut târziu a noapte
autobuzele deja dormeau obosite în autogara
de lângă fabrica veche de betoane
iar gândacii cu crestele de un roșu banal
se ridicau plini de ciment din gurile știrbe de canal

acum nimeni nu mai are curajul să miște
să respire să înjure să bea
să fută o târfă sus la șosea
să arunce cu bulgări în lună
să tragă de mustăți un polițai
să râdă să plângă să-și joace
viața la zar

el știe, orașul ăsta știe cumva
ca și chioșcurile roz unde se vinde halva
că la noapte în parc lângă banca de fier
va cădea sigur o stea
o stea planturoasă cioplită cu har
cu două roți și un far de bicicletă
iar timpul mirosea ciudat a impertinență

când nopții încă îi curgea întuneric din burtă
frizerul orașului care abia s-a întors de la nuntă
număra cu ochii șobolanii în extaz
cu gurile arse de lună și-ntinși pe trotuar

poate nu știai dar la vulcanizarea din colț
se studiază Marx în fiecare seară
roțile cu trecut sănătos stau în rastel și-l ascultă
pe vulcanizator cum le citește din Capital
în limba germană cu glas baritonal
noi oamenii înconjurați de sârmă ghimpată stăteam cuminți
abia dacă ciuguleam înserarea și roțile din vii
bob cu bob subliminal