Poezie,  Ucigașii de vise

Batista însângerată albastru

fiinţele care trăiesc în somnul meu
s-au schimbat, nu ştiu cum
dar le-au crescut gheare şi colţi şi păr
din când în când le mai ieşeau câte un os
prin genunchii de sânge
şi se mai auzeau
respiraţia timpului şi ghilotinele de vină
cum desprindeau universul
dintre nove şi stele
cu o singură tăiere
de o parte lumină de alta întuneric

noi rămâneam suspendaţi în noapte
loviţi năprasnic de soartă
alteori priveam prin ochiul calului mort
întors cu migală înspre interior
ca printr-un ochean cu lentile fantastice
înfloreau ploile în nori
şi cum stăteam călare amândoi
pe un înger burtos cu breton
sau cum hăcuiam cu unghiile cerul
în disperarea noastră de a avea
un început

ne erau ochii înroșiți de sete, sclipeau
iar vântul ne bătea cu păsări peste mână
ne bântuia piatra în somn
şi noaptea se scufunda în genune
ca într-o rană mirosind a flori
a sânge și a păcat
ceasurile îşi dormeau milenii de secunde
parcă am fi o pădure bătrână iubito
cu durerile adunate în scorburi
și cu frunzele scârţâind la fiecare adiere de vânt

ne iubeam neştiuţi dezbrăcaţi de pielea frivolă
pe sub clipe, pe sub crâmpeie de timp
semănam răvăşiţi
iluzii aduse din lumea unui prinţ
în brazde de cer și lumină
mai puneam și de o revoltă în prunii uscaţi
tu erai pasăre rară
când albastră când amară
eu mielul turbat

zăpezile îmi frigeau tălpile
ori de câte ori încercam să te vând
şi mi se făcea iarnă pe sub frunte
şi mi se făcea dor pe balcon în spital
de unde fluturam disperat
batista însângerată albastru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up