Câmpia făgăduită, vise

câtă uimire este în aburul ce se ridică din câmpie
în dimineţile cu rouă eu cel venit din munte în bejenie
în genunchi bolborosind rugăciuni de taină

şi ploi şi fum prin vene se înalţă ca un glob de lumină
lanuri întregi de maci urcă în morile din vis
în morile cu lanţ, în morile de vânt se macină iluzii
– visul unu: am semănat în neştire hectare întregi de maci să ne înflorim

câtă lumină se tot îngroapă la rădăcina firului de grâu
şi cum urcă ea în spic până se face pâine
bobul de aur rotund ce şoaptă aburindă
hrană pentru îngeri şi duhul din lumină
se răsturnau legile firii de-a valma până se făcea haos
şi carnea-mi sângera şi-mi picura a durere şi ţipăt
şi-mi picura a moarte şi a nemoarte din câmpii
– visul doi: femeia copac cu părul ramuri şi păsări frunze cu ochii fântâni

cumpăna fântânii din câmp uitată dreaptă
o înălţam arzând în cer ca pe o lumânare
e întuneric searbăd şi nici nu ştiam
ce mai gândeşte prunul urcat pe deal de spaimă
sau luna pripăşită în gard
ce îşi caută lumina în plânsul dezmierdat
– visul trei: din când în când mai plouă ceară şi mir peste sat

Şi ne cădea un soare în flăcări peste ochi
pe frunte ne însemna ninsori de păsări arătări
fecioare în minijup, ţărani în frac peste iţari
uf, de-ai ştii că dorm sub focuri fără de număr oştiri cereşti
chiar lângă noi, bărbaţii cei lepădaţi din stele
vajnicii soldaţi ai câmpiei, străjerii ei de fier
cu zale de porumbi şi încălţaţi cu cer
– visul patru: noi respirăm lichid în somn şi luna sângerie se scurge-n pat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *