Când nu am ce face… zbor

*)  Acuarelă după un desen Pablo Picasso

nici nu-mi mai pot dezlipi
privirea de tine
așa cum ești înfășurată
în zăpezi repezi și umile
și cum respiri atâta nefericire
la nesfârșit și lipită de mine

nu știu de ce dar din piept
mi-a țâșnit o fiară cu gheare
și cu aripi mari de oțel, o auzi?
îi auzi furia care se sparge de zid
și uruitul roților ei vechi
rostogolindu-se încet și stupid?

stai cu mine te rog îmi șoptești speriată
dar mă desprind furios
și zbor pe sub fruntea ta înaltă
perfid cu privirea tăioasă
și văd cum curcubeul îți soarbe
sângele și lumina din țâța stângă
apoi din priviri
și din visele puține
apar și eu în vis
stingher cu două cocoașe

dacă ai știi cât de multă tăcere
am strâns în oase
și aer obosit în piept
m-ai chema să-ți spun
la ureche
povești despre alte povești
dar cel mai mult și mai mult
știu că îți plac
poveștile cu roți de rezervă
cochete date cu lac
dar și cele cu sergentul major
fudul și cocoțat pe bicicletă
purtând în cârcă
grase majorete

Dumnezeu m-a zvârlit din cer
direct în genunchi
și odată cu mine
au mai căzut o mie de roți
cu franjuri de nori
și ciucuri de poliester
sută la sută