Blues pentru hidrantul roz,  Poezie

Fă-te piatră și rostogolește-te

din întuneric răsare un pod
clădit cu lacrimi exact între sânii tăi
și încă îmi e teamă să pășesc pe el
întind piciorul vreau să fac un pas
dar teamă îmi e că aș putea să te pierd
călcând greșit exact
peste ce doare cel mai mult
cade și cerul plutește-n noi lumânări și morți
pe care cimitirele nu-i mai încap
o iau de la cap ridicol raiul meu deja e iad
îmi port greșelile ca pe niște păcate /în spate în rucsac
ard stelele pe cer ca niște candele întoarse
vin copiii și-aruncă cu bulgări să le spargă
apoi vin și feciori cu târnăcoape și lămpașe să caute comori

nu-mi vine să cred jur… ești prost
se aude în mine ca în difuzoare la concert
nu, nu pot să cred
abia ce am descoperit-o pe Kaz Hawkins
și al ei cântec amar
Because You Love Me și nu e ok
așa că nu îndrăzni să spui nu
să spui că nu mergi
nici nu cred că poți renunța la cel pe care-l iubești
omenește e prea mult prea rău
și nici nu pot să vreau
e atât de greu încât nimic nu mă mai ajută
crede-mă, nimeni nu-mi mai știe
nici măcar umbra… sunt atâtea ecouri în cer
în păsări ascuțite din fier cuvintele noastre se prefac
și nemilos ne lovesc iar degetele obosite
deprimate de-atâta speranță deșartă
se lungesc cât noaptea de lungă ca un poem așteptat
și care nu mai vine

aș păși cum ți-am mai spus chiar aș face și alt pod
m-aș tăvăli prin iarba cosită de tine în alte zori /iarba de lemn
dar nu mai e s-a uscat și a pierit
fă-te piatră îmi zic și rostogolește-te la picioarele ei
până i se face târziu și milă mai ales
sau dragostea învinge, ce zici
parcă așa scrie și în cărți despre zăpezile bolnave de dor
de alb de lumină și de rece
sau despre fluturii care nu mai mor
fluturi nepereche

atâta tăcere doar glasul meu se mai aude încet
sunt piatră, sunt piatra viermuitoare care mă tot rostogolesc
și mă rostogolesc în neștire și înfloresc floare rară și amară

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up