Mi-e dor de noi mi-e dor de viață
îmi amintesc cum îţi decojeam sufletul
foaie cu foaie
îţi tot dădeam la o parte
iubirile trădate frustrările furiile
până te-am găsit
undeva într-un colţ speriată
brusc m-ai luat de mână
să mergem mi-ai zis
iar eu nu ştiam unde
şi deodată cumva am murit
moartea aceea
care nu ni se întâmplă niciodată
dar pe care o știm
şi unde cuvintele nu se rostesc
se înfig adânc și dureros
în oase
mi-e dor de acel tu
mi-e dor de vechiul eu
prea multă tăcere uite, desparte
tu ești tot mai singură
eu tot mai bătrân mai bolnav
mai departe
prins între pereți ca între scânduri
ca în moarte
mi-e dor de tine
şi asta mă doare
prea mult mă doare
prea mult
prea…
S-ar putea să-ți placă și
Inestetica unui vis sau asasinul nostru era orb
Ceasornic buimac
11 comentarii
Ildiko Șerban
„prins între pereți ca între scânduri”
Frumos poem!😘
Cretu Petre Ioan
Mulțumesc mult, sărut-mâna.
Aurel Peicu
Superbă poezie!
O exprimare profundă a trăirilor…
Cretu Petre Ioan
Mulțumesc mult
Elena Gavrila
Splindid poem, gingașă tristețe și grea suferință. Un strigăt de ajutor, strigăt de moarte care pe mine m-a cutremurat și fulgerat totodată.
Poemul începe genial:
„îmi amintesc cum îţi decojeam sufletul
foaie cu foaie”
și se încheie foarte trist și parcă se simte renunțarea:
„mi-e dor de tine
şi asta mă doare
prea mult mă doare
prea mult
prea…”
Cu drag domnule Pic, felicitări și multă sănătate și bucurii, Elena
Petre Ioan Crețu
Vă mulțumesc mult pentru apreciere, pentru timpul acordat citirii poemelor mele și pentru urările de bine.
Sărut-mâna,
Pic
Aurel Dobre
Mereu am simțit și am afirmat că fericirea ne face cumva superficiali și abia suferința pierderii ei ne face profunzi.
Poemul tău, pe cât de trist și profund pe atât de reușit, este o noua dovadă. O atât de tristă dovadă!
Petre Ioan Crețu
Totuși, să vezi ce paradox, acum când cartea a prins contur o mai las puțin la dospit și apoi trec la ultimul finisaj, practic astăzi, ca o revelație, am simțitt o bucurie imensă și am conștientizat că de fapt ce mi s-a întâmplat și se întâmplă, că iubesc și sunt iubit, este în fapt tot ce mi-am dorit și am certitudinea că sufletește nu voi mai suferi niciodată. Și după mult timp astăzi am reușit să mă urnesc și să am grijă de ceea ce e în jurul meu și care amplifica starea de anxietate.
Îți mulțumesc foarte mult pentru comentariu. Să auzim numai de bine,
Pic
Cristina Cristea
Dorul doare. De prea mult tu, de prea mult eu, sau poate de amândouă, nu știu. Știu doar ca ați reușit să puneți tot dorul ăsta într-un poem la care îți dorești să te întorci. Frumos!
Radu Nicula
Frumoasă poezie, felicitări!
„tu ești tot mai singură
eu tot mai bătrân mai bolnav
mai departe
prins între pereți ca între scânduri
ca în moarte”
Viorica Albu
Vai! Ce poezie frumoasa!!!! Si ce versuri!
„îmi amintesc cum îţi decojeam sufletul
foaie cu foaie”
Cu stima Vio