Nichita, îngerul meu blond
de prea mult timp
nu-ți mai aud
râsul… plânsul
poate că te-ai pierdut
printre inocenții blonzi
acolo unde e acum
la tine
și de unde îți aud
tot mai puternic chemarea
la nașterea ta
un înger a plâns
un altul a adus un cub
dar pe care avea să ți-l dea
ceva mai târziu
și pe care
mulți au vrut
să ți-l ciobească
acum știu sigur
știam și pe atunci
că nimic nu ai iubit
mai mult decât poezia
poate pe Dora
ai iubit-o la fel
deși eu cred că mult
mult mai mult ai iubit-o
și mult mai intens
deși asta ţi-a ocupat
doar ultima viață
dar de care erai mândru
și bucuros
dar și cuvintele le-ai iubit
cuvintele așezate de tine
temeinic în matcă
pe care ai zidit-o cu sânge
cu trudă și moarte
la tine în suflet
semnele tale și nodurile
le-ai dăltuit ca lumină
cu întunericul nopții
pentru noi
pentru noi ai fost Dumnezeu
profund și puternic
fratele nostru mai mare ai fost
o, îți amintești
cum loveai mândru
cu bocancul în podelele vechi
şi cum săreau cuvintele din ele
până în slăvi
până dincolo de dincolo îţi săreau
ca niște divine străfulgerări
de lumină și foc
şi focul lor ne mistuia
ca pe niște copăcei
în mijlocul vâlvătăii
până când
necuvintele mai ales
au mușcat din tine
bucăți mari de rană
sânge și poeme
și te-au răpus
acum lovim
zadarnic cu fruntea țărâna
și îți cerem iertare
îți cerem iertare Nichita
pentru neputința
de a-ţi duce
gândul și harul
mult mai departe
așa cum ai vrut
și așa cum ne îndemnai
întotdeauna
și ele s-au pierdut
ca pe drumul Crucii
îndoiala
parcă și acum te văd
cum stăteai semeț
și crâncen
cu sângele versului șiroind
din tâmplă și suflet
pe umerii goi
cu aceeași lumină în ochi
cu aceeași liniște în suflet
până când
până când după un timp
plin de plictiseală
ai plecat să mori și tu puțin
cu privirea azvârlită
peste balcon
bătrânului Gică
un plop
pe-atunci sprijinit de cer
acum și el de mult pierit
Dumnezeu să vă odihnească
să nu uit,
îți mulțumesc
pentru toate visele
dormite cu tine
pentru atingerile tale
cu aripa
pe suflet și pe frunte
dar mai ales pentru acel
brava bătrâne PetreC
dă-i gata!