Poate Tennessee Whiskey dar vine o vreme..

(un poem despre un triunghi amoros cu moartea, Liușka și eu)

despre ziua de ieri
tot am încercat să scriu
dar mai ales
despre disperarea
care m-a încercat
în timp ce mă pierdeam
despre gheara
care îmi tăia respirația
și mă sufocam
despre spaima cumplită
apoi frigul
și tot ce mi se întâmpla
și cum m-am agățat
de o voce
o voce de înger îmi părea
o voce căprui
sau ochii
uite că nu mai știu
totul îmi e în ceață
poate a fost îngerul meu
trimis de Dumnezeu
să mă aibă în pază
sau poate ai fost chiar tu
cadoul primit într-un târziu
ca-ntr-un ceas de taină
și iar nu mai știu
apoi cum am plecat la bar
știi deja refrenul iubito
când intru în local
o sticlă de vodcă băiete
și dă drumul la tonomat
de data asta am vrut
Tennessee Whiskey

dată la maxim am țipat
apoi tonomatul
ca un perete de apă
uite cum plouă
muzica lui toată
peste sufletul meu
peste rana mea roată
și de-atunci beau
întruna și-mi sting
în batistă
amarul și soarta
și nici nu mai știu
dacă afară e noapte
sau dacă e zi
dacă e deja târziu
sau poate e
prea devreme
chiar nu mai știu
și-mi cade brațul alene
ca să se strângă
apoi în pumn
încă o halbă de bere
barmanului îi spun
și gândul că tu
nu vrei să mai îmi vii
îmi stă cu noduri în gât
cum nici nu înțeleg
de ce refuzi
să mi te fi întâmplat
încă odată și încă odată
la nesfârșit