numai tu puteai avea acele gesturi de femeie zămislită din sânge din foc și din carne mustind a taină în brațele mele o, cel mai mult te iubeam atunci când zâmbeai în somn sau atunci când îți aruncai șuvița de păr peste umăr sau când sânii îți zvâcneau și-ți săltau odată cu pașii sau cu fâlfâitul pleoapelor ca niște aripi apoi Floarea Crăciunului din fereastră care îți înflorește și de Paște pe care o mângâiai ori de câte ori treceai din cămașa de noapte în pielea albastră noi bărbații discutam despre geniul nemuririi care se simțea din mișcările tale despre pleoapele ochilor tăi căprui și pustii sau despre spațiul locuit…