Blues pentru câinii care îmi sfâșie urma pasului

cel mai mult în viață mi-am dorit să fiu zeu
zeul luminii din ochiul ceresc
dacă mi s-ar fi dat de ales
dar nu s-a putut și ca un făcut
tot zgomotul lumii mă lovește acum
violent în tâmplă mă lovește în piept
apoi mii de păianjeni roz
îmi invadează privirea ochii căprui și renunț
totuși mâinile mele au câte șase degete
știu că nu mă crezi
le ridic în aer apoi cedez

cel mai mult când e cald îmi place să stau
la umbră sub pruni
beau bere halbă după halbă
până când sticlele ochelarilor
se umflă și plesnesc
apoi mă strecor printre pereți
și în urma mea se aude mereu
același gâlgâit de pâlnie însetată
și înlemnesc
dar sunt prea obosit și îmbătrânit
să mă mai răzvrătesc
apoi aceeași păianjeni roz
îmi invadează ochii privirea lumina
și renunț

omul și câinii sălbatici lupii albi
apoi universul paralel universul secret
și bine ascuns în noi de noi
terapie cu îngeri așa cum spunea cineva
sau conștiința mâinilor
conștiința umerilor conștiința tâmplelor
a sufletului mai ales sau a ochiului solar
ochiul magic cu tainice puteri
îngropat adânc în amintirea copilului
încă nenăscut

de fiecare dată când apari ulița se umple
apoi zarva făcută de păsările flămânde
strânse toate în salcâmul știut
de tine de îngerii căzuți și de cucii mei bătrâni
nimic eroic doar speranța de viață
a bătrânilor din sat dar și lumina tainică
care îmbracă cârciuma din sat
cârciuma înfrunzită brusc
jumătate în albastru jumătate nu