Ca un fel de cântec dar fără pretenții

nu știu de ce dar în visul meu
e mereu frig
mă dor picioarele de mor
de parcă ar fi de sticlă
așa că nu mai visez
și dintr-odată am capul limpede

am să mă îmbăt hotărăsc
dar deja e frig și umed
la barul din colț
vodca e prea scumpă
și de mult timp n-am mai văzut pe aici
picior de târfă
nu mai beau îmi zic
și mă ridic de pe scaun
hotărât să zbor

mă urc pe acoperișul casei
dar și acolo e frig
iar de curând îngerii copii
mi-au legat în joacă aripile la spate
și n-au mai reușit
nici până azi să le desfacă

doar moartea se pare e blândă și caldă
iar îmbrățișarea ei îmi face deja bine
și de-atâta bucurie
un zâmbet mi s-a lățit pe față
închid ochii și plec
departe de mine