Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (V)

(Fragment din romanul „ADHD. Jurnalul unui păcătos”)

Știu doar atât de fapt știu că din momentul în care m-am desprins de corpul bătrân și bolnav am refuzat să mă înveșmântez cu straiul luminii lumina aceea subtilă care ne îmbracă sufletul după moarte și să mă întorc acasă, acasă la mine în cer am rămas să-ți cutreier amintirile gândurile visele trupul sunt acum îngerul tău păzitor pășesc în viața ta odată cu tine sunt umbra ta de lumină.

Îmi reproșezi că nu mai poți să-ți rezemi sufletul de sufletul meu că nu mai ai încredere în mine că nu mai sunt cel care a fost că nu are rost să-ți trăiești timpul cu mine în gând să mănânci să dormi sau să privești cerul cu mine în gând să respiri cu mine în gând și că îți e din ce în ce mai greu să-mi vorbești că îți sunt dorințele toate sugrumate în plâns ca un vârtej amețitor se învârt în jurul tău amintirile cu noi zborurile noastre uneori înalte de cele mai multe ori prăbușiri acele căderi care în perspectivă psihodinamică se numește transgresiune și mereu luna decembrie luna aceea deschizătoare de viață că amintirea buzelor mele te pârjolesc îți e pielea numai rană peticită cu săruturi ca un fior sângele tău îngroșat de vreme ca un fior Doamne cât de înalte sunt flăcările cât de fierbinte e focul și eu cu o mie de guri cu o mie de buze te cotropesc și tu mereu împietrită de groază cu ochii plânși înecați în lacrimi care nu-s orbi ochii mei secătuiți de lumină care nu-s orbi apoi drumul dintre noi suspendat și trupurile noastre fără aripi dormind somn în somn fără vise până murim ca apoi să o luăm de la început așa în neștire și fără păreri de rău cu aceeași îndârjire cu același rezultat sau mai bine zis ne repetăm ca o mașinărie defectă ca o moară care macină în continuu doar vânt și noi să nu înțelegem nici să nu știm ce ar trebui făcut fiindcă nimănui nu-i pasă de noi și că noi ar trebui să fim mult mai atenți cheltuim atâta energie în discuții interminabile cât pentru mai multe vieții discuții care nu duc nicăieri dar care într-un anumit fel sunt aceleași și nu duc nicăieri și suferim amândoi suferim cumplit totuși nu te înțeleg de unde această poftă nebună de distrugere mai exact de autodistrugere ca niște sinucigași ar trebui să înțelegi că sunt singurul care are ceva de pierdut mai ales că nu mai am timp și că vreau să mă pot bucura de fiecare moment petrecut împreună fiindcă asta știu sigur ne este și ne va fi bine împreună de ce fugi și către cine?