Gânduri despre zile triste și noi

câte degete tăiate
și uitate
la tine în soartă
câte gânduri perverse
la tine în poală
câte aripi de sânge
înnodate
și lipite de fereastră
apoi focul
focul care-mi arde pieptul
un murmur de stele
se aude de sub tălpi
iartă-mi iubito gândul
și cum îmi răscolește
el visul
și îmi fulgeră
ochiul orb

tot mai mult în întuneric
trupul meu
apoi oasele lui
își dezbracă carnea
și se albăstresc
ca apoi tu mă călătorești
până mă împodobesc
în cele din urmă
ca un pom de Crăciun
flutur mâna și mă afund
în liniștea morții
deși
uite cât de frumos
îți desenez
sărutul meu pe tâmplă
și tu cum înflorești
și te desfaci toată
ca o floare rară
o floare
îmbrățișată de lună