Nu trageți în poet

nu trageți în poet
moare negreșit și singur
și nici nu aruncați în el cu flori
mai bine azvârliți-i
un codru de pâine
sigur e flămând

și nici nu-l mai cinstiți cu vodcă
sau vin cumpărat la preț de nimic
cu speranța că vă va scrie
un vers
pe o bucată de hârtie
pe care apoi s-o înrămați
și s-o puneți la loc de cinste
pe milieul din vitrina
cu bibelouri de sticlă
el mereu vă va păcăli
scriind tremurat vreun vers
din Nichita Urmuz Stratan
sau Eminescu
și vi-l va dedica afectat
sau doar rânjind ipocrit și vesel
așa că nu mai trageți în poet
și nici nu aruncați în el cu flori
mai bine aruncați-i un codru de pâine
sigur e flămând și bolnav

poeții sunt un fel
de copii abandonați ai sorții
pe care îi găsim de foarte multe ori
în vreun birt beți pe sub mese
ei sunt compuși din frânturi de om
bântuiți de neliniști și gânduri
de un singur lucru să fiți siguri
poeții niciodată nu mint

cele mai rele pentru ei
sunt nopțile lungi de nesomn
în care inspirația refuză să vină
apoi zilele care le urmează
prea lungi
parcă nici nu se mai termină
cu dureri cumplite de cap
și grețuri multiple
sau cu accese lungi de tuse
toți mirosim acru a vin
și a tutun ieftin
suntem bărboși uneori murdari
și-avem hainele boțite

nu trageți în poet
moare negreșit și singur
și nici nu aruncați în el cu flori
mai bine azvârliți-i un codru de pâine
sigur e flămând bolnav și trist
și prea mândru să strige