Poem bramburit tăiat în felii

– experiment în două părți inegale despre viața feliată Julien –

I
abia trezit am ieșit să mă tolănesc pe iarbă
cu viața îndreptată spre sud
întotdeauna la sud e mai cald e și soare
oricum e bine
și mă tot holbam la tine
până-mi înverzeau ochii
și-mi creșteau muguri pe lobi
tocmai fredonai imnuri străbune
când deodată
viața s-a trezit în livezi
asistentele bătrâne
cele din schimbul trei
își făceau rondul
tu defilai eu înfigeam o seringă
în patul de fier

pe la prânz turnam în mine
printr-o pâlnie de plastic maro
gândurile versurile îngânate
și tot ce mustea a salivă greoi
strânse din iarbă
ori stoarse de sub unghii lăptos

cei mai bolnavi decât mine
e de preferat să le țină sublingual
între zece cinsprezece minute
apoi să le înghită cu apă
apă sfințită
apă ținută sub clopotul de bronz

de cele mai multe ori eram
cu pumnii strânși și loveam în lume
croșee de fum bum-bum

de cele mai multe ori
stăteam între două oglinzi convexe
răsucind fire subțiri din oțel ruginit
și nori se ridicau din mâini ca un șarpe
nori de rugină de moarte banali
peste furnalele gri tot o ruină

din orașul de fier
se auzea o mașină
molfăind molatec silabe
un claxon răgușit și o bormașină
de la streașină pica rășină nu-i nimic
nici nu știu de ce erai plecată în lume
ori uitată în gară pe o bancă de lut

II
După amiaza în loc să dorm
mă zgâlțâiam
îmi tremura carnea pe oase râzând
toate amintirile mele aveau boala Alzheimer
iar ochii îmi trădau demență senilă
eram praf
de obicei când se-ntâmpla
mă urcam pe casă și mă dădeam
pe burlanul din tablă zincată
până mă subțiam și mă lungeam
de atingeam cu mâinile stelele pe cer
atunci mă mai urcam o dată pe casă
așa de ultima oară
strig cât mă țin plămânii
fă, te iubesc
și mă aruncam direct în cap
pe iarbă sau în betonul armat
imediat adormeam
și dormeam somn cam de două vise
și mă înveleam de zor cu aerul umed
cu ziare frunze și zâmbeam

– ce bine îmi era când iubeam!

Categorii

Lasă un răspuns