mai mult ca sigur orașul ăsta presimte ceva și-a închis porțile și-a oprit fumul a dat drumul la câini și s-a făcut târziu a noapte autobuzele deja dormeau obosite în autogara de lângă fabrica veche de betoane iar gândacii cu crestele de un roșu banal se ridicau plini de ciment din gurile știrbe de canal acum nimeni nu mai are curajul să miște să respire să înjure să bea să fută o târfă sus la șosea să arunce cu bulgări în lună să tragă de mustăți un polițai să râdă să plângă să-și joace viața la zar el știe, orașul ăsta știe cumva ca și chioșcurile roz unde se vinde…

ce vuiet și câtă teroare vine din munți se aud scrâșnete de roți dinspre duzi apoi apar limuzinele verzi în dungi cu uși batante și părul bălai e atâta hărmălaie în alai încât treci strada doar ca s-o treci și un zâmbet îți zboară discret pe la subsuoara în alb violet există în tine săpată adânc o furie ce clocotește îndelung o fărâmă de aripă un cuc o așchie bolnavă și un muc cu frigul și greața țâșnind din buric cumva asimetric și mult întuneric strâns de nevoi și nu făceai toată ziua decât să-ți înghiți zăpezile toate crescute sub unghii cu ger dragostea ta începe implacabil fix la ora…

eu îți spuneam că am prins duhul drumului era undeva în câmpie călărea vântul și că l-am legat de borne cu ațe și șnururi și te poți rostogoli în voie poți să te dai toată ziua de-a dura roată chinuită de vulcanizatori cu acupunctura roată rămasă borțoasă după un viol făcut de un logoped frivol cu bască cu bretele chef și mustață cineva ți-a suspendat timpul de un nor colțos nici nu mai știi ce să faci te-ai da pe toboganul soios dar ai vrea să și tragi în extaz pe ascuns puțin praf de var uf, ți s-a fisurat și pneul și janta de atâta necaz sunt atât de…