(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Ce destin idiot, m-am lăsat întotdeauna purtat de ce îmi scoate viața în cale, sunt ca un barcagiu fără vâsle în mijlocul furtunii, soarta mi te-a scos în cale și nu înțeleg din ce motiv nu te pot ține aproape de mine. Ca un făcut tot ceea ce scriu este anost și ridicol iar în pictură, mai ales în pictură, culorile își pierd lumina și lucrările îmi sunt din ce în ce mai lipsite de emoție și uite așa am ajuns să mă scald în mediocritate și tonuri terne de gri lipsite de viață sunt un om…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Câteodată mă strecor pe sub carne și dorm somn bun apoi mă părăsesc și mă așez într-un colț al sufletului unui prun și lenevesc în moliciunea gândului lui îmi e atât de bine apoi vine și prunul și se așază într-un colț în sufletul meu până când ne contopim și deja nu mai știu dacă eu sunt eu sau sunt doar prun. Ne naștem mai degrabă material de joacă în mâinile sorții și suntem tot numai plâns și stăm cu el înfipt în gât ca o gheară până când murim și atunci un alt plâns ne va…