Petre Ioan Crețu

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Până la urmă viața o să înceapă cumva și pentru mine atunci poate o să mă iert și o să mă iubesc chiar și așa defect. Și oricum e destul soare să încapă o biată rază și pe ulița mea și în fântână și în inima mea și în viața mea dar mai ales în ochi și inima mi-a înghețat brusc aseară și a încetat să mai bată când Liublia a eliberat bestia din mine și totul în jur a început să se destrame și să nu mai aibă sens să nu mai aibă nici lumină și tot…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – jurnalul unui păcătos scris ca un preludiu continuu și duios.) (Proiect 510019151221 Liublia)   Această carte e un amestec de întâmplări, epistole imaginare sau reale, dorințe și gânduri, întâmplate de-a lungul a doi ani, răstimp în care mi s-au zdruncinat și răsturnat judecățile și valorile la care am ținut, mi le-am însușit și care m-au format ca ființă. Doi ani care se resetează în anii impari pe data de 15 decembrie. În fapt, cartea este o spovedanie, asemănătoare celei ce a fost ultima spovedanie a lui Hristos, mărturisirea de dinaintea morții și a învierii și nici nu am habar ce impact va avea asupra…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Deja din ce în ce mai des mi se întâmplă ca în obscuritatea singurătății și a nopții să simt obsedant nevoia de a muri și toată carnea îmi tremură și ochii mi se împăienjenesc ca în sevraj. Undeva în grădina mea mai spre fundul curții se spune că ar exista un portal spre o altă dimensiune unde omul este capodopera culmea creației lui Dumnezeu dar și slăbiciunea lui se mai spune că aici omul e chiar iubit de cel care l-a zămislit mai ales că nu a fost nevoit să-și jertfească fiul pentru a se face înțeles dimpotrivă,…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Aceasta este noaptea în care mi-am privit frica în ochi ca pe o creatură mistică este noaptea când am înțeles că viața e ca un râu care curge când molcom când se prăvălește cu repeziciune în moarte aceasta e noaptea când pentru prima dată nu m-am mai temut de întuneric și demoni, ultima mea noapte ultima mea urmă. Există pentru fiecare dintre noi mai ales la finalul zilei când totul din jurul nostru se prăbușește și oameni și orașul și câmpia și râul și Răul înflorește flori aprige și reci dar frumos colorate și rămânem singuri cu întunericul…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Înțelegerea și perceperea spațiului ca element al existenței așa cum ne trezim și dezmeticim din somn în timp ce mintea noastră trece în stare de veghe și zbor. Șansa mea de a mai fi este să mă agăț de Frumos mai mult decât de Speranță există un fir al sorții de care suntem legați indiferent de tot ce ne înconjoară de Timp de Spirit de Magie sau de sine însumi  se spune că doar Spațiul contează și că deși avem liberul arbitru să ne desprindem rămânem legați toată viața de firul magic de ceea ce îi zicem Destin…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”) Timpul e ca o închisoare unde din urmele lăsate de Bocancii mei în trupul Lui a țâșnit Moartea cu un obiect necunoscut în mână ca apoi s-o rupă brusc la fugă în sensul invers al Rostului și al Lumii și al Tatălui Pământ ciudat – Moartea prizonieră a Timpului întoarsă din drum împrăștie acum semințe în mustul Timpului fertil și umed semințe de oameni ca să încolțească și să răsară îngeri și soldați. Se pare că viața mea nu a luminat nici măcar o secundă și nici nu știu dacă a fost bine așa cum nici nu știu…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   „Nenorocitule, singura ta şansă e moartea. E moartea!” o armată de şobolani electrici excitaţi furioşi şi roşcaţi un hohot de râs metalic rostogolit prin holurile Instituție ca apoi iar să se audă vocea pițigăiată a speakerului „Singura ta şansă e moartea!” și tot mai tare mă dor timpanele sparte un cerc de foc îmi strânge fruntea tâmplele subțiri ca de aer apoi o explozie puternică noroiul puturos care se prelinge pe ziduri până în suflet acum mă asfixiază hei, mi s-a spus să stau nemişcat stau nemişcat atât nu am voie, să mişc și iar vocea din…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)   Și dintr-odată m-am pomenit că nu mai pot să citesc abia dacă atingeam coperta unei cărți că imediat se declanșa în mine o stare de greață și vomă cum nu am mai avut ceva profund s-a schimbat în mine rapid și fără avertisment o consecință venită poate ca soluție la întrebările mele mereu puse greșit în urma încercărilor bâjbâite și a erorilor  dar mai ales ca rezultat al eșecurilor repetate a dezamăgirilor și a tristeții departe de gândirea rezonabilă pas-cu-pas și unde mintea mea refuză să fie activată așa, la nesfârșit parcă ar fi un râu care…

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul alandala al unui păcătos”)   Întâlnirea cu mine de fapt întâlnirea cetitorului acestor pagini și dacă cercetarea lui este onestă și profundă dincolo de multele învelișuri care îmbracă conținutul cărții va întâlni haos întuneric și frig dar și iluminare. Anul trecut în salonul unu de la etajul trei al spitalului municipal, dintre miile de gândacii care foșcăiau pe albul murdar al pereților unul dintre ei atrăgea atenţia era cumva mai leneş mai încet… stătea sprijinit în antene şi visa uneori recitam amândoi poeme alteori se agăța de un strop de var și rămânea suspendat ceasuri întregi mi-a prins bine prietenia cu el pentru…